EVENIMENT
Trei persoane printre care un copil au suferit arsuri, în urma unui incendiu produs la o shaormerie din Ilfov
Trei persoane printre care și un copil au ajuns la spital, sâmbătă la amiază, după un incendiu produs la o shaormerie din județul Ilfov.
Potrivit ISU București-Ilfov, sâmbătă, în jurul orei 13:40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o shaormerie, situată în localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov.
UPDATE: Incendiu produs la o shaormerie din 1 Decembrie din Ilfov. Precizările polițiștilor
„La data de 25 martie, în jurul orei 13:36, polițiștii din Măgurele au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de profil, tip shaormerie, de pe strada Artiștilor, din comuna 1 Decembrie, a explodat o butelie.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Măgurele pentru efectuarea activităților din competență.
În urma incidentului au rezultat 3 victime, respectiv un bărbat, de 39 de ani, lucrător la unitatea menționată, precum și doi clienți, respectiv un copil și mama acestuia.
De asemenea, la fața locului s-au prezentat 3 echipaje medicale care au transportat cele 3 victime la 3 spitale din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii din Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”, a precizat reprezentantul IPJ Ilfov.
Știrea inițială
În urma evenimentului au rezultat 3 victime care prezentau arsuri.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani și o femeie de 43 de ani au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Raparatorie și Arsuri, iar un minor în vârstă de 9 ani, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii M.S. Curie.
Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD și un echipaj SABIF.
EVENIMENT
Minivacanța de Paște 2026, 4 zile libere consecutive. Calendarul sărbătorilor legale din an: unele generează minivacanțe
Minivacanța de Paște din 2026 oferă 4 zile libere consecutive. Vinerea Mare, duminica de Paște si a doua zi de Paște se îmbina perfect cu weekendul pentru a crea o pauză binevenită la început de primăvară.
Paștele Ortodox va fi celebrat în 2026 la data de 12 aprilie, ocazie cu care legislația din România prevede acordarea unor zile libere legale pentru salariați.
Vezi și: Cum va fi vremea de Paște 2026: Temperaturi de primăvară și precipitații moderate. Prima prognoză...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mușchi de cerb, căpșuni în ciocolată și coșuri speciale cu trandafiri, de Ziua Îndrăgostiților la Cluj
Pregătirile pentru Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților sunt în toi, iar cuplurile fac deja rezervări la restaurante pentru o cină romantică, ori pentru cadouri.
Pentru sâmbătă, 14 februarie, restaurantul Hubertus New Age din Cluj-Napoca a pregătit un meniu speciale, care conține trei aperitive, șase feluri principale și trei deserturi.
Chef Mihai Florea a explicat pentru Cluj24 că aproape...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbatul care s-a dat drept căpitan SRI și a trimis în misiuni de spionaj foști militari, trimis în judecată de DIICOT Alba Iulia
Bărbatul care s-a dat drept căpitan SRI și a convins mai mulți foști militari să execute ”misiuni de spionaj”, a fost trimis în judecată. Este vorba despre Isfan Teodor Manuel, care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru uzurparea calității oficiale. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței superioare din Alba, Curtea de Apel Iulia, în data de 11 februarie 2026.
Momentan dosarul se află în stadiul de măsuri și excepții de cameră...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.
Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...
Citește mai mult pe Alba24.ro

