Connect with us

EVENIMENT

UPDATE: O femeie a murit și ale două persoane au fost rănite într-un grav accident pe DN2 în Vrancea. cinci autovehicule implicate

Publicat

arhiva foto

O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri seară, pe DN 2 în județul Vrancea. În accidentul care s-a produs pe DN 2 E85, la ieşirea din municipiul Adjud spre Focșani, au fost implicate cinci autovehicule.

UPDATE: Potrivit ISU Vrancea, accidentul s-a produs în jurul orei 17:55, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud. În accident au fost implicate cinci autoturisme, în care aflau șase persoane. În urma impactului, au rezultat trei victime, dintre care una rămasă încarcerată.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu: o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD şi o autospecială de intervenție, precum şi două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).

Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei persoane aflată în stare de inconștiență rămasă blocată într-unul dintre autoturisme. Victima, o femeie, a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele neîncarcerate, respectiv o persoană de sex masculin, care a suferit multiple traumatisme. Pacientul a fost transportat cu ambulanța SMURD la U.P.U Focșani.

Cealaltă victimă, de sex masculin, a fost preluată de un echipaj SAJ.

UPDATE Ora 19.00: Traficul a fost reluat alternativ pe sensul Bacău-Focșani.

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul s-a produs la ieșire din municipiul Adjud către Bacău și a fost anunțat prin apel la numărul unic 112. Conform apelului, în accident au fost implicate trei autoturisme, rezultând rănirea a trei persoane.

Din primele date, un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un TIR, iar în urma impactului mașina a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

O persoană a rămas blocată, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Alte două persoane au fost rănite.

În urma evenimentului rutier, traficul a fost blocat pe ambele sensuri pe DN 2, la intrarea în localitatea Adjud dinspre Focșani.

Știre in actualizare

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe