EVENIMENT
Trei sate din județul Botoșani au intrat, în carantină zonală
Localităţile Băiceni, Curteşti şi Mănăstirea Doamnei din comuna Curteşti, judeţul Botoşani, au intrat, începând de miercuri dimineaţă, în carantină zonală, în baza unui ordin semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Măsura a fost adoptată la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Botoşani, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 în comuna Curteşti a ajuns, marţi, la 6,23 cazuri la 1.000 de locuitori.
La baza deciziei a stat analiza de risc a Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani pentru perioada 11- 24 septembrie 2021, potrivit căreia în satele Curteşti, Băiceni şi Mănăstirea Doamnei ar constuit zonă de focar. Pentru carantinare a fost obţinut şi avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Restricţiile pentru populaţia din cele două unităţi administrativ-teritoriale sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile. Localităţile Băiceni, Curteşti şi Mănăstirea Doamnei se află la periferia municipiului Botoşani, în zona metropolitană. Comuna Curteşti mai cuprinde şi satele Agafton, Orăşeni Deal şi Orăşeni Vale.
Pe perioada carantinării zonale este strict interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces în afara celor deschise circulaţiei publice, pe drumurile judeţene, comunale şi forestiere.
De asemenea, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
Totodată, în intervalul orar 05,00 – 20,00, în interiorul celor două comune se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei, cu excepţia deplasării persoanelor pentru administrarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2; deplasării în interes profesional, între locuinţă sau gospodărie şi locul de muncă; deplasării pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie sau domestice; deplasării pentru asistenţă medicală sau participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament sau în scopul donării de sânge.
De asemenea, sunt permise, printre altele, deplasările scurte, în apropierea locuinţei sau gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanei, precum şi pentru nevoile animalelor de companie sau domestice, dar şi deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat şi deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole.
În judeţul Botoşani se mai află în carantină zonală comunele Roma şi Tudora. Aceste unităţi administrativ- teritoriale au intrat în carantină zonală pe 23 septembrie, la ora 6.00.
Rata de infectare medie la nivelul judeţului Botoşani era, miercuri, de 2,73 cazuri la 1.000 de locuitori, iar în municipiul Botoşani de 4,65 cazuri la 1.000 de locuitori. AGERPRES
EVENIMENT
A furat un coș de lucernă și 11 lei dintr-un dozator de lapte: Faptele unui bărbat din Alba Iulia, trimis în judecată
Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată pentru furt, după ce în urmă cu patru ani a furat un coș de lucernă de pe un teren, pe care apoi l-a transportat cu căruța în locuința sa din cartierul Bărăbanț.
De asemenea va mai ajunge în fața instanței și pentru furtul a 11 lei, dintr-un tonomat de lapte. Deși faptele s-au petrecut în luna septembrie a anului 2021, o trimitere în judecată a avut loc în 25 noiembrie 2025.
Mai exact, bărbatul va ajunge în fața…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
1 Decembrie la Cluj. Istorie, literatură și momente culturale pentru toate vârstele la Casa de Cultură a Studenților
Cluj-Napoca se pregătește să devină, luni, 1 decembrie 2025, epicentrul culturii românești, odată cu prima ediție a Galei Editurii Școala Ardeleană, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.
Evenimentul, desfășurat la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, promite o zi întreagă de lectură, omagii editoriale, lansări de carte, recitaluri poetice, momente muzicale și proiecții de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Sfântul Stelian, cunoscut drept ocrotitorul copiilor, este prăznuit în Calendarul Ortodox pe 26 noiembrie.
Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată.
Cunoscut drept protector al copiilor, este prezentat în tradiția creștină ca fiind sfințit încă din pântecele mamei sale și dăruit cu puritate și iubire, potrivit crestinortodox.ro.
Ajuns la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ziua Națională a României la Cluj-Napoca, fără paradă cu tehnică militară. Va fi doar o defilare și tehnică de intervenție MAI
Municipiul Cluj-Napoca se pregătește să celebreze Ziua Națională a României printr-o serie de manifestări oficiale și evenimente dedicate comunității, luni, 1 Decembrie 2025.
Autoritățile locale, împreună cu Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și structurile militare ale Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, au pregătit un program variat ce se va desfășura în mai…
Citește mai mult pe Cluj24.ro



