Connect with us

EDUCATIE

Trei şcoli de vară organizate de Universitatea Oradea pentru 120 de elevi de liceu din anii terminali

Publicat



Universitatea din Oradea organizează, în perioada 15 – 28 iulie, trei şcoli de vară, cu profile diferite, pentru 120 de elevi de liceu din anii terminali.

„Activităţile derulate pe parcursul întregii perioade urmăresc familiarizarea elevilor interesaţi de continuarea studiilor la Universitatea din Oradea cu mediul academic orădean şi oferta educaţională”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, rectorul universităţii, Constantin Bungău.

Pentru elevii interesaţi de Ştiinţele Inginereşti, Şcoala de vară „EDU Smart” are în program demonstraţii practice în laboratoarele de cercetare ale Universităţii Oradea, vizite la companii locale şi un program de cunoaştere a patrimoniului cultural local.

Şcoala de vară „POLIS” oferă oportunitatea elevilor interesaţi de continuarea studiilor în domeniul Ştiinţe ale Comunicării, Istorie, Jurnalism, Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale.

Viitorii studenţi pot intra în contact cu conţinutul programelor de studiu, vor cunoaşte viitori colegi şi personalităţi locale care au performat în domeniile vizate. Programul include, de asemenea, vizite de studiu la muzee şi un program de divertisment.

Facultatea de Ştiinţe Economice derulează, pe tot parcursul Şcolii de vară „ORADESS”, cursuri şi seminarii cu teme economice, vizite la parteneri care susţin practica studenţilor, respectiv activităţi cultural recreative.

Cursurile şcolilor de vară ale Universităţii Oradea sunt finanţate integral prin Schema de Granturi pentru Universităţi – ROSE. Programe de vară. Toate proiectele se derulează pe o perioadă de trei ani şi implică din partea elevilor doar cheltuieli de transport de la domiciliu până la Oradea, toate celelalte costuri ale şcolii fiind finanţate.

Activităţile de consiliere privind alegerea carierei şi implementarea proiectelor sunt susţinute cu sprijinul Centrului de Servicii privind Cariera al Universităţii din Oradea, potrivit sursei citate.

Elevii de liceu interesaţi să participe în anii următori, 2020, respectiv 2021, la şcolile de vară ale universităţii pot accesa informaţii detaliate în format electronic de pe site-ul instituţiei. AGERPRES


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Când începe şcoala? Ministrul Sorin Cîmpeanu anunţă deschiderea anului şcolar 2021-2022

Publicat

Școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației afirmă că școala va începe în format fizic pe 13 septembrie.

„Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare. Am dreptul să manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluția epidemiologică”, spune Sorin Cîmpeanu.

El spune și că e posibil ca, pe viitor, cabinetele medicale din școli să fie transformate în centre de vaccinare și se declară împotriva obligativității vaccinării. MEDIAFAX

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevii dau în judecată Ministerul Educației

Publicat

Asociația Elevilor din Constanța cheamă în instanță Ministerul Educației pentru suspendarea Ordinului privind aprobarea metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

Asociația Elevilor din Constanța anunță, într-un comunicat de presă, că a transmis către Curtea de Apel Constanța o cerere de chemare în judecată ce are ca reclamant Ministerul Educației cu privire la suspendarea Ordinului privind aprobarea metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

„Considerăm metodologia una deficitară, ce poate prejudicia elevii, având în vedere faptul că nu este făcută clar distincția între asigurarea gratuității la transportul județean și asigurarea decontării navetei. Astfel, apar două proceduri contradictorii, ce au ca efect blocarea transportului elevilor”, transmite Asociația Elevilor din Constanța.

Conform acesteia, ordinul a fost adoptat de pe o zi pe alta, după întârzierea și nerespectarea termenului de 30 de zile de adoptare, la presiunile reprezentanților elevilor. Pentru adoptarea metodologiei, a fost convocată o ședință a Comisiei de Dialog Social cu 5 ore înainte de desfășurarea acesteia.

Mai mult, a fost încălcată legea 52/2003, ordinul nefiind pus în consultare publică, consideră elevii.

„În urma unor întârzieri nejustificate, Ministerul Educației a adoptat un ordin ce nu face altceva decât să aducă un prejudiciu elevilor. Având în vedere atât contextul în care a fost adoptat, cât și conținutul propriu-zis al ordinului, acesta va avea ca efect blocarea accesului elevilor la transportul județean gratuit”, spune Ariana Dudună, președinte AEC. MEDIAFAX

Citește mai departe

ACTUALITATE

Titularizare 2021: 130 de candidați au obținut nota 10. Peste 40% dintre candidați au obținut note peste 7

Publicat

Arhivă foto

130 de profesori au obținut nota 10 la examenul de titularizare, însă rata notelor peste șapte, necesară pentru titularizare, este în scădere față de anii trecuți, respectiv 44,47% față de 58,66% în 2020, transmite Ministerul Educației.

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021, înainte de înregistrarea contestațiilor, au fost publicate marți pe pagina web dedicată – titularizare.edu.ro.

„Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017). Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).

Din promoția curentă 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017). 130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99”, anunță Ministerul Educației.

Peste 25.000 de candidați la proba scrisă

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.

Potrivit sursei citate, în centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site.

Angajare pe perioadă nedeterminată

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați acest dosar de presă.

sursa: mediafax.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Salariile mari din IT cresc concurenţa la facultăţile de profil. Număr record de candidați pe un loc

Publicat

sursa foto: unibuc.ro

Salariile mari din domeniul IT atrag tot mai mulţi absolvenţi de liceu către acest sector de activitate, scrie Ziarul Fianciar.

Facultatea de matematică şi informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti, care îi are printre absolvenţi pe Daniel Dines de la UiPath şi pe Florin Talpeş de la Bitdefender, a înregistrat un număr record, de 12 candidaţi pe loc, la admiterea din acest an.

„La secţia de tehnologie a informaţiei competiţia a fost chiar mai acerbă, cu 28 de candidaţi pe loc. Anul acesta admiterea s-a bazat în principal pe nota de la bacalaureat, nu pe sistemul tradiţional de admitere pe bază de examen, pe care am suspendat-o din cauza pandemiei“, a spus Radu Grama­tovici, prorector Studenţi şi Informatizare în cadrul Universităţii din Bucureşti.

Un absolvent al Facultăţii de mate­matică şi informatică câştigă, după primul an de la angajare, cel puţin 1.000 de euro net pe lună

Dacă în urmă cu 7-8 ani numai jumătate dintre studenţii care se înscriau în primul an la această facultate reuşeau să devină absolvenţi cu diplomă de licenţă, în prezent rata de absolvire a crescut la 60%, dar în continuare este mică. „Noi încercăm să îmbunătăţim lucrurile în zona aceasta de abandon din cauza derulării în paralel a programului de studii şi a unui loc de muncă în industrie, care se manifestă în continuare, dar cred că suntem pe drumul cel bun“.

Sectorul IT&C a fost vedeta economiei în ultimii ani, ajungând la 6,8% din PIB. Cu numai 200.000 de angajaţi, IT&C-ul ge­nerează mai mult decât agricultura (3,8% din PIB îm 2020) şi construcţiile (6,6% din PIB).

Anual, universităţile livrează 8.000 de IT-şti, însă nevoia din piaţă este mult mai mare. Cifrele de şcolarizare de la facultăţile de matematică şi informatică nu pot creşte, deoarece nu sunt suficient de mulţi profesori care să îi antreneze pe viitorii programatori, iar salariile din sistemul de învăţământ nu îi motivează pe tineri să aleagă o carieră academică.

Un angajat din domeniul serviciilor informatice câştigă, în medie, 8.200 de lei net pe lună, de 2,3 ori mai mult decât un angajat plătit cu salariul mediu pe economie.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate