Connect with us

EVENIMENT

Tribunalul Bucureşti ar putea da o primă sentinţă în dosarul Colectiv

Publicat

Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, luni, sentinţa în primă instanţă în dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi patronii clubului.

Dosarul a fost trimis în instanţă în aprilie 2016, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti. La dosarul principal au fost ataşate alte două dosare întocmite de DNA.

Doi ani, procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului şi a reuşit într-un an de zile să audieze sute de martori şi victime, dezbaterile fiind încheiate săptămâna trecută.

La terminarea procesului, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Procurorii au mai solicitat ca Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, Cristian Niţă să fie condamnat la cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului au cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Procurorii au mai cerut condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie – Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior).

În plus, DNA a solicitat ca cei doi pompieri implicaţi în acest caz, Antonina Radu şi George Matei, să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximum prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Părţile civile din dosar – familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite – au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei sunt acuzaţi de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Competiție de șah la Alba Iulia. Au participat peste 140 de copii și adolescenți

Publicat

competiție de șah la alba iulia. au participat peste 140

Peste 140 de copii pasionați de sportul minții au participat, în acest weekend, la o competiție de șah organizată la Alba Iulia. 

Concursul s-a numit ”Educație prin șah” și a reunit copii și adolescenți de la vârsta de 5 ani în sus, până la clasa a XII-a, din mai multe orașe.

Competiția a fost organizată de Federația Română de Șah, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, și s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor și al părinților care…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Aventură periculoasă. Tânăr reținut 24 de ore după ce a condus băut și a ajuns cu ATV-ul într-un șanț

Publicat

tanar retinut atv.jpg

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț, fiind sub influența alcoolului. 

În data de 13 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal la Baia de Arieș. Un bărbat și-a agresat iubita și s-a ales cu un ordin de protecție

Publicat

politie e1556619188358.jpg

Polițiștii din Baia de Arieș au fost sesizați duminică, 15 iunie, de o femeie în vârstă de 49 de ani, din Lancrăm, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către concubinul ei.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 14 spre 15 iunie, în locuința bărbatului din Baia de Arieș, în contextul unor discuții în contradictoriu.

Potrivit declarațiilor victimei, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, ar fi recurs la violență fizică pe fondul unui conflict spontan.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO/VIDEO: Noi imagini de pe Autostrada A0 Nord. Retter vizează deschiderea circulației în timp record pe 8 kilometri, între DN1 și Corbeanca

Publicat

Autostrada A0 - lotul 1 Retter Projectmanagement

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord avansează într-un ritm susținut. Constructorul Retter Projectmanagement are un obiectiv ambițios: finalizarea și darea în trafic a unui tronson de aproximativ 8 kilometri, până la sfârșitul anului 2025, dacă vremea va permite. Această porțiune ar permite circulația continuă între DN1 și localitatea Corbeanca, oferind astfel o legătură funcțională și utilă pentru traficul din nordul Capitalei.

Noi imagini de pe șantier arată progresul evident. Constructorul, Asocierea Retter – Pizzarotti, se concentrează în această perioadă pe finalizarea structurilor esențiale și pe pregătirea stratului de asfalt, în special în zonele cu prioritate strategică.

Autostrada A0 lotul 1 Retter Projectmanagement

Ținta declarată a companiei RETTER Projectmanagement este ambițioasă: darea în trafic, într-un timp record, a tronsonului de aproximativ 8 kilometri, până la finalul acestui an, dacă condițiile meteo vor permite.

autostrada A0 lotul 1 Retter

Finalizarea acestei secțiuni ar permite utilizarea efectivă a porțiunii dintre DN1 și Corbeanca și ar asigura continuitatea circulației până la DN1A – o conexiune esențială pentru fluidizarea traficului în nordul Capitalei.

colaj 1 a0 retter projrctmanagement

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că lucrările pe lotul 1 al A0 Nord – centura Capitalei – avansează.

Potrtivit CNAIR, pe acest lot, în lungime de 17,5 km, cei doi antreprenori din Asocierea româno-Italiană desfășoară activități pe sectoare distincte.

Constructorul român Retter Project Management, se ocupă de construcția sectorului de 8 km cuprins între km 12+120 și km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), unde execută acum următoarele lucrări:

  • decapare strat vegetal,
  •  stabilizare teren fundare,
  •  umplutură terasament
  •  podețe casetate și tubulare,
  • parcare de scurtă durată (km 14+500).

    În paralel lucrează la:

  •  descărcarea siturilor arheologice (km 18+303 și km 13+900) și la eliberarea amplasamentului de utilități în diverse puncte ale șantierului,
  • pasaj peste CF101 (București – Pitești), cu o lungime de 733 m,
  • pasaj peste râul Colentina, CF 300 (București – Ploiești) și CF Mogoșoaia – Buftea, cu o lungime totală de 650 m,
  • noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A,
  • poduri pe autostradă peste râul Dâmbovița (km 2+999) și peste râul Bâldana (km 4+024).

colaj 2 a0 retter projrctmanagement

Antreprenorul român este mobilizat în șantier cu aproape 200 de utilaje.

autostrada a0 nord lotul 1

Potrivit CNAIR, Constructorul italian (Pizzarotti) lucrează pe sectorul cuprins între km 2+500 și km 12 + 120, unde desfășoară următoarele activități:
– relocare utilități,
– ⁠decopertă strat vegetal și stabilizare teren fundare în zona nodului rutier cu DN1A,
– ⁠decopertă și stabilizare teren fundare între km 2+500 și km 8+000.

Traseul Lotului 1 Nord se desfășoară între A1 și DN1, pe teritoriul județului 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃 (pe raza localităților Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca) și pe teritoriul județului 𝗚𝗶𝘂𝗿𝗴𝗶𝘂 (pe raza localităţilor Joița și Săbăreni).

Citește mai departe