ACTUALITATE
Tribunalul Constanța a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a măsurii CJSU privind interzicerea pelerinajelor
Tribunalul Constanţa a respins miercuri, 25 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) care interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
Hotărârea Tribunalului Constanţa poate fi atacată prin recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanţa.
"Declară nulă cererea de intervenţie accesorie în interesul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa formulată de Asociaţia 'Solidaritatea' pentru Libertatea de Conştiinţă, pentru lipsa semnăturii.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de amendare a pârâtului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa şi a inspectorului-şef Roşca Ionel, formulată de reclamanţi. (...)
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare parţială a Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa nr. 72 din 10 noiembrie în ceea ce priveşte Anexa 1 punctele 2 teza I, 6 - 6.1, 6.2 raportat la punctul 5, punctul 13, formulată de reclamanţii Arhiepiscopia Tomisului prin Arhiepiscopul Tomisului - Înaltpreasfinţitul Teodosie Petrescu, (...) în contradictoriu cu pârâţii Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa, (...). Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 25 noiembrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", au decis judecătorii Tribunalului Constanţa.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, declarase că orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare şi la religie.
"Vrem (...) să ne apărăm drepturile de a avea cale liberă spre Peştera Sfântului Apostol Andrei în zilele rânduite de praznic, pe 29 şi pe 30 noiembrie.
De asemenea, iată, aceste restricţii prin care creştinii nu au voie să intre în biserică nu sunt fireşti. (...) Ca păstor îmi apăr turma cea cuvântătoare, oamenii de credinţă.
Credincioşii mi-au cerut să fiu portavocea lor, să îi apăr, să li se dea voie să fie în biserică. Sunt drepturile noastre constituţionale, drepturile omului de asemenea specifică că orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, libertatea de religie.
Nu facem niciun abuz, dimpotrivă, vrem să oprim nişte exagerări, ca să nu le zic abuzuri, deşi sunt, ca să putem să ne întâlnim datele credinţei noastre", a spus marţi IPS Teodosie, înainte de a intra în sala de judecată. Agerpres
ACTUALITATE
Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit în mai puțin de 15 minute în județul Botoșani. Case și culturi, salvate de pompieri
Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit în mai puțin de 15 minute, în această după-amiază, în municipiul Botoșani, localitatea Păun (comuna Mihălășeni) și pe DJ 282 B, între localitățile Flămânzi și Prăjeni.
Intervenții la peste 30 de grade Celsius: trei incendii de vegetație uscată în mai puțin de un sfert de oră. Case și culturi agricole, salvate de pompieri.
Pompierii militari au intervenit prompt în toate cele trei situații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Guvernul pregătește „frâna de urgență” pentru marii consumatori de energie. Companiile ar putea fi anunțate cu 24 de ore înainte
România se pregătește pentru perioadele dificile din sistemul energetic, în special în orele de seară, când consumul rămâne ridicat, iar producția solară scade. Guvernul ia în calcul limitarea temporară a consumului marilor companii, dacă apelul la reducerea voluntară nu va fi suficient. Măsura ar urma să fie una de rezervă și nu vizează populația.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni că mecanismul ar urma să fie aplicat doar ca...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Botoșani: Operatorul de apă cere populației să folosească apa doar pentru băut, igienă și prepararea hranei
Operatorul de apă din județul Botoșani a cerut populației să nu folosească apa decât în scop casnic, pe fondul avertizării meteorologice de caniculă.
Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoșani atrage atenția că temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor determină o creștere semnificativă a consumului de apă și că sistemul public de alimentare cu apă este supus unei presiuni considerabile.
Potrivit oficialilor companiei de apă,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Aproximativ 100.000 de persoane și 25.000 de mijloace de transport au trecut, în ultimele 48 de ore, prin, punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, înregistrându-se o creștere de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.
'Creșterea semnificativă a valorilor de trafic înregistrate în această perioadă la frontiera cu Republica Moldova, unde în ultimele 48 de ore au tranzitat aproximativ 100.000 de persoane și 25.000 de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
