Connect with us

ACTUALITATE

Tristeţe şi emoţie înainte de lansarea ultimului sezon al serialului 'Game of Thrones'

Publicat

Sursa foto: Game of Thrones/Facebook

Febra 'Game of Thrones' a cuprins deja oraşul New York, unde mai mulţi protagonişti ai celebrului serial s-au plimbat săptămâna trecută pe covorul roşu, într-un eveniment premergător lansării ultimului sezon al acestei producţii cult care va avea premiera la 14 aprilie, relatează EFE.

Legendarul Radio City Music Hall a fost locul ales pentru a găzdui acest eveniment care a prefaţat sezonul 8 şi ultimul al acestui serial care a rulat zece ani pe micile ecrane, timp în care echipa de producţie a HBO şi actorii săi au străbătut locaţii din jumătate de lume: Croaţia, Malta, Spania, Marea Britanie, Islanda şi Maroc, printre alte ţări.

Una din protagonistele principale, Emilia Clarke, care o interpretează pe Daenerys, a suscitat pasiuni printre fanii care s-au îmbulzit în jurul covorului roşu, pe care a fost remarcat şi George R. R. Martin, autorul romanelor pe care se bazează serialul.

Unul din cuplurile care a suscitat o mare aşteptare este cel format din Kit Harington (Jon Snow) şi Rose Leslie (Ygritte), care s-au cunoscut la filmările serialului "Urzeala Tronurilor" şi s-au căsătorit în iunie 2018, după şase ani de relaţie.

Surorile Sansa Stark (interpretată de Sophie Turner) şi Arya Stark ( Maisie Williams) au pozat împreună pe covorul roşu îmbrăcate în elegante rochii negre decorate cu cristale Swarowsky şi s-au arătat la fel de unite ca în ultimii ani.

"Este foarte greu, trist dar emoţionant să ne vedem cu toţii împreună pentru ultima oară", a mărturisit Sophie Turner într-un interviu acordat revistei HBO Latino, care a venit la eveniment însoţită de logodnicul său, cântăreţul Joe Jonas.

Isaac Hempstead Wright, tânărul actor în vârstă de 19 ani care îl interpretează pe Bran Stark, a fost printre primii care au ajuns la eveniment, alături de Jerome Flynn, care îl interpretează pe Bronn, şi de Kristian Nairn, care l-a întruchipat pe Hodor, uriaşul de 2 metri şi 10 centimetri.

"Mă simt ca la ceremonia de absolvire a facultăţii. Este foarte emoţionant pentru toţii acest moment", a spus Nairn, care şi-a descris personajul ca "pe cineva care încearcă să fie el însuşi, un om bun, ceea ce nu este un lucru uşor în zilele noastre".

Wright, la rândul său, s-a declarat "copleşit" la păşirea pe covorul roşu înainte de ultima premieră a 'Game of Thrones': "Este sfârşitul a zece ani din viaţa mea", a spus el, în timp ce Peter Dinklage, care interpretează un alt personaj îndrăgit, Tyrion Lannister, ţinând cont de numărul scenelor în care este prezent, aproape că nu a dorit să discute cu jurnaliştii.

Pedro Pascal (Oberyn), Indira Varma (Ellaria), Sean Bean (Ned Stark) şi Natalie Dormer (Margaery Tyrell), deşi se numără printre actorii care au părăsit demult serialul, au fost şi ei prezenţi la eveniment alături de Gwendoline Christie (Brienne de Tarth), Nikolaj Coster Waldau (Jaime Lannister) şi Liam Cunningham (Davos).

Cea care nu a putut să vină a fost actriţa britanică Lena Headey, care a anunţat cu câteva ore înainte de ceremonie, că simte "dezamăgită" şi "neconsolată" pentru a nu putea participa la această gală din motive de sănătate.

Foarte aproape de covorul roşu desfăşurat în faţa Rockefeller Center, fanii 'Game of Thrones' au putut vedea un tron uriaş de 10 metri înălţime şi cântărind 9 tone, care a fost păzit de personalul de securitate pentru ca nimeni să nu se aşeze pe el.

HBO a marcat astfel încheierea unuia dintre cele mai de succes seriale ale sale, ajuns la cel de-al 8-lea sezon care va avea în total 6 episoade, în loc de tradiţionalele 10 câte au avut precedentele sezoane, deşi durata acestora va fi mai mare, de 82 de minute.

Fanii vor avea la îndemână numeroase produse în timp ce vor viziona complicata intrigă a acestui sezon final, al cărui prin episod se va difuza duminică 14 aprilie în SUA (luni 15 aprilie în România), având în vedere că numeroase companii au dorit să se alăture universului 'Game of Thrones': de la biscuiţii Oreo cu scuturile diferitelor clanuri rivale, sau sticle de vin marca 'Game of Thrones' cu preţul de până la 1.000 de dolari şi până la ouăle de Paşti ce conţin imitaţii de embrioni ai dragonilor lui Daenerys.

Potrivit site-urilor de specialitate, primul sezon din 'Game of Thrones', care a fost lansat în 2011, a înregistrat o medie de 2,5 milioane de spectatori doar în SUA, o cifră care la precedentul sezon 7, a crescut la 10,2 milioane de telespectatori.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe