EVENIMENT
Tulcea: A început sezonul navelor de croazieră fluvială în Delta Dunării
Primele nave de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest au ajuns, săptămâna aceasta, în Delta Dunării, războiul din Ucraina neinfluenţând deocamdată acostările în porturile tulcene.
Managerul celei mai importante societăţi de turism din România care operează navele de croazieră fluvială, Cătălin Buciu, a declarat pentru AGERPRES că anul acesta, în porturile dunărene din judeţul Tulcea, sunt programate circa 280 de acostări, după ce anul trecut în judeţ s-au înregistrat circa 130.
"Prima navă de croazieră fluvială a ajuns în Tulcea pe data de 5 aprilie, a avut la bord 55 de turişti din Danemarca şi Suedia. Astăzi (duminică - n.r.), la Mila 35, a acostat o navă cu 99 de turişti din Germania şi Danemarca. În trei zile, mai avem încă două acostări. Deocamdată, nu avem nicio acostare anulată din cauza războiului din Ucraina", a precizat Buciu.
El a mai spus că turiştii care ajung în Deltă fac excursii pe canale cu ambarcaţiuni de dimensiuni mici sau cu cele de 80 de locuri.
"Majoritatea turiştilor merg în excursii de patru ore cu ambarcaţiuni de 10 persoane. Dar avem şi nave cu o capacitate de 80 de locuri care stau la dispoziţia turiştilor străini pentru a vizita Delta", a menţionat managerul firmei de turism.
Potrivit acestuia, în anul în care a început criza sanitară, în 2020, în judeţ erau programate să se înregistreze circa 280 de acostări, însă din cauza restricţiilor numărul navelor care au ajuns în Deltă a fost de 20.
În anul precedent, 289 de nave de croazieră fluvială au ajuns în judeţ. Cele mai multe - 219 - au acostat în Portul Tulcea, iar cele mai puţine - 7 - au oprit în satul Crişan, din Delta Dunării. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„
Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.
Era un mom deosebit
O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.
Din informațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
