Connect with us

ACTUALITATE

Tulcea: Municipiul ar putea avea cel mai mare parc geologic din România

Publicat

Sursa foto: tlnews.ro

Tulcea va avea cel mai mare parc geologic din România dacă Primăria municipiului reşedinţă va obţine fonduri europene nerambursabile pentru punerea în practică a unui proiect iniţiat de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu.

Studiul de fezabilitate al proiectului privind amenajarea parcului geologic a primit acordul consilierilor locali anul trecut, iar zilele acestea este supus dezbaterii publice pe site-ul autorităţii locale.

"Vom avea cel mai mare şi cel mai spectaculos parc geologic din România. În momentul de faţă, există un singur asemenea parc în Haţeg, iar ideea proiectului aparţine fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, geolog de profesie, care ştie foarte bine geomorfologia zonei", a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

Potrivit anunţului făcut public pe site-ul Primăriei Tulcea, proiectul are drept obiectiv valorificarea terenului degradat al fostei exploatări Bididia II, prin construirea unui parc geologic care va avea ca destinaţie un muzeu al mineritului din Dobrogea.

Printre principalele funcţiuni şi zone propuse în parcul tematic sunt amenajarea unei grădini geologice reprezentativă pentru Dobrogea, construcţia unui amfiteatru după modelul cetăţilor greceşti, ca mărturii ale civilizaţiei de pe întreg teritoriul dobrogean, precum şi amenajarea unui parc de agrement cu spaţiu verde şi un loc de joacă pentru copii.

Bugetul estimat al proiectului care urmează să fie depus spre finanţare pe mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării este de 5 milioane de euro, din care un procent de 85% va fi suportat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Proiectul va fi în consultare publică până pe data de 29 martie.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Codul Galben de ger, prelungit în județul Botoșani. Temperaturile pot coborî până la –20 de grade

Publicat

codul galben de ger, prelungit în județul botoșani. temperaturile pot

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au decis prelungirea Codului Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până marți, la ora 10:00. Potrivit specialiștilor, temperaturile minime vor coborî până la –20 de grade Celsius, iar maximele diurne se vor menține negative, cu valori cuprinse între –8 și –10 grade, menținând gerul persistent inclusiv pe timpul zilei.

În acest context, pentru a gestiona operativ eventualele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

intervenție de urgență pe dn 29a, între darabani și păltiniș.

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, contra cronometru: Finanțarea SAFE impune termene-limită clare pentru lucrările din Moldova

Publicat

autostrăzile a7 și a8, contra cronometru: finanțarea safe impune termene limită

Publicitate

Finalizarea unor tronsoane esențiale din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) este condiționată strict de respectarea termenelor impuse de finanțarea europeană SAFE – Security Action for Europe. Potrivit deciziei Comisia Europeană, acest program se va încheia la data de 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că lucrările finanțate prin SAFE trebuie să fie finalizate până la acel termen-limită.

Finanțarea SAFE reprezintă un împrumut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XIX-a, reunește la Botoșani lucrări realizate de elevi din 44 de școli din întreaga țară

Publicat

expoziția „omagiu Ștefan luchian”, ediția a xix a, reunește la botoșani

Publicitate

În perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2026, Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriile de Artă Ștefan Luchian, expoziția Concursului Interjudețean de Arte Plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ajunsă la ediția a XIX-a.

Expoziția-concurs este parte a manifestărilor dedicate Zilelor Liceul de Artă Ștefan Luchian și reprezintă un eveniment cultural de tradiție pentru comunitatea artistică locală și regională.

Evenimentul este...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe