Connect with us

EVENIMENT

Turist căzut de pe ATV într-o zonă muntoasă din Băile Olăneşti, recuperat de salvamontişti

Publicat

Un turist care s-a accidentat luni după-amiază într-o zonă muntoasă din Băile Olăneşti a fost recuperat de echipele de intervenţie şi predat cu un traumatism la un picior echipajului SMURD trimis în zonă, a declarat coordonatorul Salvamont din staţiunea vâlceană, Marcel Andreescu.

Salvamontistul vâlcean a precizat că accidentul a avut loc pe o porţiune cu multă gheaţă a unui traseu montan din Munţii Căpăţânii, nerecomandat turiştilor în perioada de iarnă, pentru aducerea bărbatului rănit într-o zonă accesibilă autovehiculelor de teren salvatorii montani fiind nevoiţi să parcurgă pe jos mai mulţi kilometri.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, care au participat la intervenţie alături de salvamontişti şi jandarmi, au anunţat că bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost transportat la spitalul din Râmnicu Vâlcea.

"Acesta a suferit un traumatism de membru inferior, posibilă fractură la tibie, şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Din discuţiile avute cu el, acesta a declarat că a căzut cu ATV-ul şi şi-a prins membrul inferior între ATV şi o stâncă", au menţionat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Autorităţile din Vâlcea au fost anunţate luni după-amiază că o persoană ar fi suferit un accident în timp ce se deplasa cu ATV-ul într-o zonă din apropierea Peşterii Arnăuţilor, situată la o altitudine de 1.000 de metri în Munţii Căpăţânii, pentru recuperarea ei fiind trimise echipe de la Salvamont Băile Olăneşti, Jandarmerie şi ISU Vâlcea. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”

Publicat

dsc 3686.jpg






Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.

Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Publicat

iclod incident sosea.jpg






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.

Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.

Depășire periculoasă pe șosea la Iclod

Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tentativă de suicid în Zorilor. Un tânăr a fost dus la Psihiatrie

Publicat

isu e1770909369694.jpeg






UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior

”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

eurovision românia 2026: finaliștii selecției naționale. artiștii care vor concura

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe