Connect with us

ACTUALITATE

UBB Cluj-Napoca: 35 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții pentru dezvoltarea campusului universitar

Publicat

ubb 2 e1647262711309.jpg

Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, cea mai mare, complexă și una din cele mai reprezentative universități din România, membră a Alianței Universităților Europene EUTOPIA,  va beneficia de o investiție de 35 milioane euro pentru campusul universitar, investiție ce va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI) printr-un acord încheiat la finalul săptămânii trecute.

Finanțarea reprezintă cea mai mare investiție a BEI în învățământul superior din România și printre primele credite pentru dezvoltare acordate unei universități din țară cu sprijinul Fondului European pentru Investiții Strategice. Pe parcursul acestui proces, UBB primește consultanță tehnică și financiară de la European Investment Advisory Hub al BEI și al Comisiei Europene.

Investiția va viza transformarea unităților academice și a celor dedicate studenților primei universități românești (conform metarankingurilor asupra clasamentelor internaționale), aproximativ 49.000 de studenți și 4.000 de angajați urmând să beneficieze de unități academice mai performante.

De asemenea, proiectul va investi în eficiența energetică pentru reducerea facturilor la energie și reducerea emisiilor de carbon, urmând programul „UBB Goes Green”.

„Fondată în 1581 (ca Academia/Universitas Claudiopolitana), UBB are o tradiție unică de clasă mondială în cercetare, educație și legătura (inovatoare) cu societatea, în context multicultural, cu trei limbi academice oficiale (română/maghiară/germană).

Noua finanțare de 35 milioane euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) arată încrederea Uniunii Europene (UE) în UBB și va...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Legumicultorii se pot înscrie până pe 15 aprilie

Publicat

au început înscrierile în programul tomata 2026. legumicultorii se pot

Publicitate

Legumicultorii pot depune cererile de înscriere în Programul Tomata 2026 până la data de 15 aprilie, la direcțiile agricole județene, conform calendarului stabilit de autorități, relatează alba24.ro.

Programul Tomata 2026 acoperă mai multe tipuri de culturi legumicole, nu doar tomatele, fiind necesară o suprafață minimă de cultivare de 1.000 de metri pătrați pentru a fi eligibile. De asemenea, beneficiarii trebuie să respecte o serie de condiții.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Creșă nouă pentru familiile din Botoșani: Investiție de 9,5 milioane lei inaugurată astăzi de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

Publicat

creșă nouă pentru familiile din botoșani: investiție de 9,5 milioane

Publicitate

Municipiul Botoșani are, începând de marți, prima creșă construită după 1990, investiție inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. Obiectivul a fost realizat în cadrul programului guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), relatează agerpres.ro.

Valoarea investiției se ridică la 9,5 milioane de lei, fără...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scandal într-un autobuz din Botoșani: Femeie fără bilet, amendată după ce a jignit călătorii și controlorii în timpul un control

Publicat

scandal într un autobuz din botoșani: femeie fără bilet, amendată după

Publicitate

Un incident care a tulburat liniștea călătorilor a avut loc luni, 2 februarie 2026, într-un mijloc de transport în comun din municipiul Botoșani. Polițiștii locali, alături de personalul de control al operatorului de transport public, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor antisociale în autobuzele din oraș.

În timpul verificărilor, a fost identificată o femeie în vârstă de 40 de ani care a refuzat să achite...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

249 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

249 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Doar 249 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA STR. 0, LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe