ACTUALITATE
UBB Cluj propune o perioadă de TRANZIȚIE pentru revenirea cu prezență fizică la cursuri
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție (https://senat.ubbcluj.ro/sedinta-senat-14-martie-2022/). În sinteză, UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților.
„La anunțul autorităților că din 9 martie este necesară revenirea la formatul clasic, noi am militat prin diverse mecanisme pentru o variantă de tranziție rațională, și anume continuarea formatului existent. Dacă acest sistem a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar.
Evident, examenele finale de semestru trebuie organizate în regim clasic (ca etapă standard de revenire), iar anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative). Autoritățile au aprobat doar o perioadă scurtă de tranziție, cu constrângeri de recuperare. Noi credem în continuare că variantă propusă inițial de UBB ar fi fost cea mai bună, fiecare urmând apoi să și-o adapteze la mijlocul semestrului II prin prisma autonomiei universitare (de la clasic, prin hibrid, până la online).
Nu poți trata o universitate cu zeci de mii...
ACTUALITATE
Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici
Citește mai mult pe Botosani24.ro
...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
