Connect with us

ACTUALITATE

Ucraina: Cel puţin 53 de situri culturale, avariate de invazia rusă

Published

on

untitled

Cel puţin 53 de situri culturale au fost avariate în Ucraina de la declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), relatează AFP.

Printre aceste obiective se află 29 de situri religioase, 16 clădiri istorice, patru muzee şi patru monumente. UNESCO a verificat pagubele prin imagini din satelit şi persoane aflate la faţa locului, a explicat un purtător de cuvânt al organizaţiei, potrivit căruia această listă ''nu este exhaustivă''.

''Experţii noştri continuă să investigheze o serie de indicii'', a continuat el. Cinci dintre aceste situri se află în regiunea Cernigov (nord), un oraş bombardat de armata rusă şi care se află pe o listă a UNESCO. Kievul urmează să prezinte candidatura acestor situri pentru a fi incluse în Patrimoniul ONU.

Alte cinci situri sunt situate în regiunea Kiev

Alte cinci situri sunt situate în regiunea Kiev şi 18 în cea a oraşului Harkov, de asemenea ţinta unui puternic bombardament rus, potrivit listei UNESCO consultate de AFP. Alte situri avariate se află între regiunile Sumy (nord-est), Jitomir (vest de Kiev), Zaporojie (sud), Doneţk şi Lugansk (est).

Această listă nu conţine informaţii despre oraşul Mariupol (sud-est), asediat şi bombardat de forţele ruse, sau Herson (sud), ocupat de aceste forţe.

Rusia este semnatară a unei convenţii ONU semnate în 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat.

''Orice încălcare a acestor norme va implica responsabilitatea la nivel internaţional a autorilor săi'', a amintit directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, într-o scrisoare trimisă pe 17 martie ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Published

on

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: botoșaniul,

Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Publicitate

În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Published

on

ziua națională a lecturii, sărbătorită la Școala gimnazială nr. 2

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Published

on

„ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la bașeu hudești: masă pentru credincioși

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Published

on

salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la costești: cățel scos

Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.

Publicitate

Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading