EVENIMENT
UDMR nu-l va susţine pe Tudorel Toader la moţiunea simplă. Kelemen Hunor: am fost idioţii utili ai nu ştiu cui
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că formaţiunea sa nu-l va susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cazul moţiunii simple îndreptate împotriva sa şi că parlamentarii Uniunii îl vor sancţiona prin vot.
"Nu-l vom susţine pe dl Toader de data aceasta. E o moţiune simplă, e posibilitatea Parlamentului de a controla activitatea unui ministru din Executiv. Colegii mei mâine dimineaţă vor avea o şedinţă de grup, dar nu-l vom susţine pe dl Toader în aceste condiţii. În moţiunea simplă sunt foarte multe lucruri cu care eu nu sunt de acord, dar în ceea ce priveşte OUG nu avem niciun argument raţional (...), nu se poate merge în acest hal în sistemul judiciar", a spus Kelemen Hunor la TVR1.
El a adăugat că parlamentarii nu pot fi consideraţi "idioţi utili".
"Noi, când am susţinut acele modificări la organizarea sistemului judiciar şi la cariera profesională a magistraţilor, prin care cele două cariere - a procurorilor şi judecătorilor - au fost separate, am susţinut un principiu sănătos, am susţinut o idee bună şi am făcut-o cu toată convingerea (...). Ministrul Justiţiei nu a venit în Parlament, nu a avut nicio poziţie, a spus doar că Parlamentul legiferează, ministerul nu se bagă, e treaba voastră în Parlament. Ca să ne trezim acum trei săptămâni că, brusc, Ministerul Justiţiei şi Guvernul legiferează şi întoarce tot ce am făcut noi (...), brusc domnul Toader legiferează în locul Parlamentului. Ca să vedem astăzi că iar a fost schimbată OUG 7, a fost repusă în varianta iniţială. (...) Nu putem să fim luaţi aşa, de pe o zi pe alta, să părem că am vorbit degeaba, am lucrat degeaba, că am fost, pur şi simplu, idioţii utili ai nu ştiu cui", a afirmat preşedintele UDMR.
Moţiunea simplă intitulată "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie", iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final va fi dat miercuri. AGERPRES
EVENIMENT
Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi
La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească reacții puternice.
Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor principal al „Șepcilor Roșii”, a comentat episodul și a oferit o perspectivă echilibrată asupra conflictului, evitând să arate cu degetul spre vreunul dintre cei implicați.
Tehnicianul în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.


Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.
După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor, analizat de Guvern
Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă (PNRR) au fost analizate marți în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ADR Nord-Vest își construiește sediul de vis la Cluj. Cine a câștigat concursul de arhitectură
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest își va ridica un nou sediu în Cluj-Napoca, proiectul fiind câștigat de STUDIO 82 S.R.L. în urma concursului de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România, în parteneriat cu Filiala Teritorială Transilvania a OAR.
Jurizarea proiectelor s-a desfășurat între 6 și 9 februarie 2026, iar rezultatele au fost anunțate oficial marți, 10 februarie. Noul sediu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
