DN 1 Ploieşti – Braşov s-a aglomerat, duminică, pe sensul către munte, circulându-se în coloană pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova. Conform Infotrafic, în staţiunile montane...
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în contextul combaterii epidemiei de COVID-19 a intrat în vigoare în Olanda sâmbătă, pentru prima oară după cel de-al doilea...
Polițiștii din Timiș au fost sesizați prin apel la 112 că pe o stradă din localitatea Chisoda se află o mașină carbonizată, iar în interior sunt...
O recomandare a Academiei de Ştiinţe Medicale din Franţa îi lasă muţi la propriu pe cei care folosesc transportul în comun, pentru că aceștia nu ar...
Bulgaria va relaxa o parte dintre restricţiile impuse pentru a ţine sub control pandemia începând cu 4 februarie, deşi restaurantele vor rămâne în continuare închise din...
Zece salvatori montani intervin, duminică, într-o zonă foarte greu accesibilă, într-un cătun din Apuseni, pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unui bărbat care a suferit o...
Actriţa Oana Ştefănescu a murit, sâmbătă seara, anunţă, duminică dimineaţa, Teatrul Odeon. „Oana Ştefănescu, actriţă a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre...
O organizație neguvernamentală trage un semnal de alarmă după ce a primit, de la rapper-ul Puya, imagini cu 40 de cai legați, care stau în frig...
Un accident rutier grav a avut loc, dumincă dimineața, în municipiul Vatra Dornei, județul Suceava. Doua autoturisme s-au ciocnit, iar în urma imactului patru persoane au...
Până în acest moment, 39% dintre angajaţii companiei Poşta Română şi-au exprimat acordul pentru vaccinarea anti-COVID, iar 27% dintre aceştia au fost deja programaţi pentru a...
O femeie de 55 de ani a murit, duminică, în locuința sa, din Albești, județul Mureș, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea merge la şcoală din 8 februarie. „Datele se pot...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineața, o atenționare cod galben de ceață pentru opt județe din zona Moldovei. Vizibilitatea poate să scadă și...
Statul brazilian Sao Paulo a anunţat vineri închiderea barurilor şi restaurantelor la orele 20.00 în cursul săptămânii şi pe toată durata weekendului, pentru a opri răspândirea...
Un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite s-a produs, sâmbătă noaptea, pe raza localității Dârlos din județul Siniu. Potrivit IPJ Sibiu, din...