Peste 60 de ţări bogate, însă nu China şi nici Statele Unite, au aderat la un dispozitiv implementat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au depistat luni patru cetățeni afgani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în...
O femeie de 50 de ani a fost accidentată ușor, de o autoutilitară condusă de un șofer care consumase alcool. Femeia a fost lovită în timp...
Conform informațiilor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, până marți, 22 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 114.648 de cazuri de persoane infectate cu...
Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs, marți, în municipiul Ploiești. În evenimentul, rutier a fost implicată o ambulanță în care se aflau...
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți în județul Vâlcea. Un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion. Potrivit IPJ Vâlcea,...
Poliţia Română efectuează, marţi, 22 septembrie, 74 de percheziţii domiciliare în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a...
Compania românească Techtex din judeţul Maramureş poate produce 50 de milioane de măşti chirurgicale pe lună, acoperind necesarul României de dispozitive medicale de protecţie, susţine Ioan...
Traficul rutier se desfășoară îngreunat marți, 22 septembrie, în zona sensului giratoriu care permite accesul de / pe teritoriul Bulgariei, din cauza unor presteste. Potrivit unui...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 17:00, circulația este restricționată pe a doua bandă a autostrăzii A1 București-Pitești,...
Marea Britanie a ridicat luni nivelul de alertă ce măsoară evoluţia epidemiei noului coronavirus şi a decis să închidă mai devreme pub-urile şi restaurantele,...
Un accident rutier în care au fost implicate trei mașini s-a produs marți dimineață, în județul Constanța. Un bărbat nu a respectat culoarea roșie a semaforului,...
Primăria Sectorului 4 a dispus, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a unor săli de curs, de la trei unităţi de învăţământ, după ce alţi...
Plenul Parlamentului se va reuni marţi pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul...
Administraâia Națională de Meteorologie a emis, marți, 22 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață valabilă până la ora 10.00 pentru mai multe localități din...