EVENIMENT
Un adolescent din Timișoara care a tâlhărit o femeie și apoi a ucis-o, trimis în judecată
Minorul de 16 ani, care a tâlhărit o femeie şi apoi a ucis-o, în toamna anului trecut, într-un loc izolat dintr-un cartier mărginaş al Timişoarei, a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru tâlhărie calificată şi omor calificat.
Inculpatul S.S. era în stare de arest preventiv de la sfârşitul lunii octombrie.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în seara zilei de 29 octombrie 2020, în jurul orelor 20,00, inculpatul S.S. ar fi urmărit victima care se deplasa de la serviciu înspre locuinţa sa, iar când a ajuns-o din urmă, într-o zonă nelocuită situată pe str. Jean Monnet din Timişoara, prin exercitarea de violenţe, respectiv prin lovire cu putere, cu pumnii, în zona feţei, în mod repetat, determinând astfel căderea victimei la pământ, ar fi sustras de la aceasta telefonul mobil şi portmoneul conţinând carduri bancare, acte şi suma de 100 lei, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Ulterior, pentru ascunderea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul i-ar fi suprimat victimei viaţa, prin sugrumare, producându-i leziuni posttraumatice în urma cărora a survenit decesul acesteia.
După crimă, el a abandonat victima şi a fugit de la faţa locului, fiind găsit ulterior de poliţişti, într-o localitate din apropierea Timişoarei. Câţiva trecători au văzut victima şi au alertat serviciul de urgenţă 112.
Medicii echipajului de ambulanţă sosiţi la faţa locului au găsit femeia în stop cardio-respirator şi au efectuat manevrele de resuscitare aproape 45 de minute, fără niciun rezultat. Medicii au constatat la nivelul gâtului echimoze. La audieri, minorul şi-a recunoscut fapta.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş. Agerpres
EVENIMENT
Intervențiile echipelor DEER în Munții Apuseni s-au încheiat. 500 de electricieni, mobilizați în cele șase zile de intervenții
Din cauza condițiilor meteorologice severe din data de 2 ianuarie, marcate de avertizări de cod galben și cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, rețelele electrice din județul Alba, în special din zona Munților Apuseni, au fost afectate semnificativ, fiind înregistrate avarii multiple în rețeaua de distribuție a energiei electrice.
Avariile au lăsat fără curent electric peste 43.000 de familii. Pentru gestionarea situației, Distribuție Energie Electrică Romania a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujul se pregătește pentru unul dintre cele mai reci episoade ale acestei ierni, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de temperaturi deosebit de scăzute.
Avertizarea este valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 10:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pot fi achitate taxele și impozitele locale în Blaj, pentru anul 2026. Cum se pot face plăți
Primăria Municipiului Blaj anunţă data de la care pot fi achitate taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
Joi, 15 ianuarie, va începe încasarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026, transmite primăria.
Plățile se pot face la Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Blaj sau ONLINE pe platforma Servicii Electronice – https://se.primariablaj.ro/infopage/plati.html de pe site-ul Primăriei Blaj și pe www.ghiseul.ro.
La Biroul Impozite şi Taxe din cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE VIDEO: INCENDIU la Alba Iulia. Două mașini cuprinse de flăcări, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiaza, în jurul orei 15:20, pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Focul a cuprins inițial un autoturism, iar până la sosirea pompierilor, incendiul s-a propagat la o altă mașină aflată în zonă.
Update, ora 15:35 - Potrivit ISU Alba, până la sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta s-a propagat și la un al doilea autoturism aflat în proximitate. Se intervine pentru localizarea și stingerea incendiului.
Citește mai mult pe Alba24.ro
