EVENIMENT
Un alt azil care funcţiona ilegal a fost descoperit în Voluntari
Un azil pentru bătrâni administrat de către o asociaţie, care funcţiona fără o licenţă valabilă, a fost descoperit joi în oraşul Voluntari, în acest caz fiind deschis un dosar penal de către IPJ Ilfov.
"La data de 27 iulie, poliţiştii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcţionează o asociaţie, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice.
În cadrul verificărilor efectuate, asociaţia nu a putut pune la dispoziţie o licenţă valabilă de funcţionare.
În cadrul activităţilor, au fost informaţi reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, precum şi personalul specializat din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competenţă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, context în care au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă", a anunţat vineri IPJ Ilfov.
De asemenea, în cadrul verificărilor, poliţiştii din Voluntari au aplicat o amendă de 10.000 de lei. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO Bărbat din Fărău, REȚINUT după ce a furat o mașină și a intrat cu ea într-un gard de beton. Ce au constatat polițiștii
Un bărbat de 35 de ani din localitatea Fărău a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere și furt în scop de folosință. Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis de conducere și furt în scop de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF se pregătește de o restructurare internă: mai multe servicii fiscale ar putea fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații
Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției.
Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost - beneficiu....
Citește mai mult pe Alba24.ro
