Connect with us

EVENIMENT

Un angajat al Ministerului Transporturilor a murit, după ce a căzut de la etajul 3 al unui hotel din Paşcani. Nu este exclusă varianta sinuciderii

Publicat

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce, în cursul dimineţii de marţi, un bărbat a fost făsit decedat pe terasa unui hotel din municipiul Paşcani - județul Iași.

Cadavrul bărbatului ar fi fost găsit marţi dimineaţa de personalul hotelului, care a sunat la 112. Colegul bărbatului susţine că marţi dimineaţa l-ar fi sunat pentru a merge împreună la micul dejun, dar nu i-a răspuns iar atunci când s-a uitat pe fereastră a văzut în faţa hotelului echipajele Poliţiei şi SMURD.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că bărbatul ar fi şofer la departamentul Securitatea Circulaţiei din cadrul Ministerului Transporturilor.

El ar fi sosit în după-amiaza zilei de luni în Paşcani, unde în jurul orei 17,00 s-a fi cazat la un hotel împreună cu un coleg. Luni seara, cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice pe terasă.

Potrivit unor surse, barbatul, în vârstă de 55 de ani, s-ar fi sinucis aruncându-se pe geam.

 

"În jurul orei 7,00 am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 că un bărbat ar fi căzut de la etajul trei de la un hotel din municipiul Paşcani. La faţa locului s-au deplasat medicii care au constatat decesul acestuia. Poliţiştii au identificat cadavrul în persoana unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Bucureşti. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cadavrul va fi dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc.

sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

anaf poate bloca conturile fără să meargă în control. fiscul

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cazinoul la un click distanță: Smartphone-ul în era 5G

Publicat

cazinou.png






Astăzi, smartphone-urile nu sunt doar un instrument, ci un dispozitiv cheie pentru jucătorii din România. Nu doar navighezi pe internet și rețele sociale, ci ai ajuns să folosești smartphone-ul ca sursă primară de divertisment.

Cele mai bune smartphone-uri permit accesul la platforme ce oferă bonusuri generoase, retrageri rapide sau sloturi gratuite fără depunere. Popularitatea jocurilor mobile a crescut din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop de weekend: 31 ianuarie - 1 februarie. Previziuni interesante pentru fiecare zodie

Publicat

horoscop 2026: previziuni legate de bani, sănătate și relații, într un

Horoscop de weekend: 31 ianuarie - 1 februarie. Ultimul weekend din ianuarie ne aduce energii speciale de tranziție. Pe măsură ce ne pregătim să închidem prima lună a anului, astrele ne invită să reflectăm asupra direcției în care ne îndreptăm și să facem ajustările necesare.

Luna Nouă recent trecută își face simțită influența, oferindu-ne oportunități de a planta semințe pentru viitor, în timp ce aspectele planetare favorizează comunicarea deschisă și clarificarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Artistul aiudean Stefan Balog, expus alături de Picasso și Chagall la o expoziție internațională din New Delhi

Publicat

artistul aiudean stefan balog, expus alături de picasso și chagall

Lucrările artistului aiudean Stefan Balog au fost expuse alături de cele ale lui Picasso și Chagall, la New Delhi.

În perioada 4 februarie – 15 martie 2026 are loc la Galeria Dhoomimal din New Delhi vernisajul expoziției de gravuri Print Age, care întrunește pe simeze peste 100 de graficieni.

Printre expozanți se află și artistul aiudean Stefan Balog, care ajunge astfel într-o companie extrem de selectă, alături de Picasso, Chagall și alte nume mari din arta universală și cea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe