EVENIMENT
Un autoproclamat lider spiritual al unei comunități din județul Hunedoara, acuzat de viol și că nu lasă copiii să meargă la școală
Un bărbat de 59 de ani, autoproclamat lider spiritual al unei comunităţi din județul Hunedoara, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol, șantaj și împiedicarea accesului copiilor la educație.
Potrivit IPJ Hunedoara, joi, Poliția municipiului Brad a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public a unor informaţii cu privire la comiterea de infracțiuni contra libertății persoanei și infracțiunii contra integrității sexuale, ce ar fi fost săvârșite în cadrul unei comunități dintr-o comună din apropierea orașului.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale”. Bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol. Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu al minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului roman.
Un autoproclamat lider spiritual al unei comunități din județul Hunedoara, acuzat de viol și că nu lasă copiii să meargă la școală: Au avut loc 14 percheziții
Polițiștii, jandarmii și luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale au făcut 14 percheziții, ocazie cu care au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.
Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în prezența reprezentanţilor DGASPC Hunedoara, care au evaluat situația celor 23 minori prezenți, la fața locului fiind prezente și două echipaje medicale, având în vedere faptul că în cadrul acestei comunități se aflau și femei însărcinate.
Poliţiştii l-au reținut pe bărbat pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Judecătoria Brad a dispus joi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom.
Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.
Apoi a făcut o...
Citește mai mult pe Alba24.ro

