EVENIMENT
UPDATE FOTO: Un bărbat de 31 de ani a murit și alte două persoane au fost rănite. Un autoturism a intrat violent într-un copac, într-o localitate din Vâlcea
Un accient rutier în care au fost implicate patru persoane s-a produs, marți după-amiaza, pe raza localității Palanga, comuna Amărăști din județul Vâlcea.
UPDATE: Potrivit ISU Vâlcea, una din cele patru victima a rămas blocată în autoturism, fiind nevoie de intervenția exhipajelor de descarcerare. Aceasta a fost scoasă în stop cardio respirator și au început manevre de resuscitare.

Celelalte trei victime s-au autoevacuat, acestea fiind stabile hemodinamic. Doua dintre acestea fiind tranportate la spital de echipajul SMURD.

Din primele informații, șoferul unui autotutrism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare iar autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac.

Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii ajunși la fața locului au constatat că pe Drumul Județean 777A a avut loc un eveniment rutier în care este implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp.
În momentul impactului în autoturism se aflau 4 persoane.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
În urma impactului, au fost anunțate patru posibile victime, din care două ar fi încarcerate.
Potrivit ISU Vâlcea, pompierii militari au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar SAJ cu o ambulanță cu medic.
EVENIMENT
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…
Editura Crime...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate
În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 - 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 305 verificări...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis
Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring, județul Alba, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.
Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau...
Citește mai mult pe Alba24.ro
