EVENIMENT
Un bărbat a căzut de la înălțime, în scara unui bloc din Cluj-Napoca
Un incident s-a produs, joi după-amiază, în Cluj-Napoca, județul Cluj. un bărbat a fost rănit după ce a căzut de la etajul 3, în scara unui bloc.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul zilei de azi pentru a asigura accesul și pentru a sprijini acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat care a căzut de la aproximativ trei metri în interiorul unei scări de bloc, dintr-un imobil aflat în construcții, de pe strada Soporului din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. La prima evaluare bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prezenta multiple traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant.
Conform sursei citate, acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital.
Incident în Cluj-Napoca. Cum s-a produs incidentul
Potrivit IPJ Cluj, la data de 3 noiembrie 2022, în jurul orei 11.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la un incident petrecut într-un imobil aflat în construcție, pe strada Soporului din municipiu.
Din primele date, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Cluj, în timp ce efectua verificări în imobilul de pe strada menționată mai sus, la un moment dat s-ar fi dezechilibrat, căzând pe scările interioare.
În urma evenimentului, bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul în cadrul unui dosar penal.
Fostul vicepremier și ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Sentința vine la mai bine de șase ani după ce a provocat un grav accident de circulație, soldat cu moartea a doi oameni.
Decizia este definitivă și a fost luată de Curtea de Apel Pitești, care a majorat de la 3 la 4 ani pedeapsa inițială pronunțată de Judecătoria Pitești.
De asemenea, este obligat să plătească despăgubiri de 800.000 de lei urmaşilor celor două victime...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Primăria Teiuș le cere cetățenilor să sprijine activitățile de deszăpezire: ”Să ne parcăm mașinile în curte!”
Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, le cere cetățenilor să iasă să curețe trotuarele și parcările pentru a contribui la deblocarea orașului după ninsorile recente.
Autoritățile locale intervin pentru deblocarea căilor de acces, a trotuarelor, stațiilor de autobuz și trecerilor de pietoni, în vederea fluidizării traficului și asigurării circulației în condiții de siguranță.
Reprezentanții primăriei fac apel către cetățeni să sprijine acțiunile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Arheolog clujean, mort la 59 de ani. Era angajat de 30 de ani la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca anunță decesul arheologului Valentin Ioan Voișian, muzeograf al Secției de Arheologie, care a făcut parte din colectivul instituției timp de peste trei decenii.
Născut în anul 1967, Valentin Ioan Voișian a urmat studiile universitare la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în perioada 1990–1995, iar ulterior a absolvit studiile de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ateliere de teatru ”Micul actor”, organizate la Alba Iulia, pentru copii și adolescenți. Cum se fac înscrieri
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba iulia organizează ateliere de teatru ”Micul actor”, pentru copii și adolescenți. Acestea sunt incluse în programul Workshop Prichindel. Vor fi două ateliere de teatru, pe grupe de vârstă.
Copiii și adolescenții vor avea ocazia să-și dezvolte latura artistică, imaginația și capacitatea de comunicare.
Atelierele de teatru se vor desfășura în perioada ianuarie – aprilie.
Programul atelierelor de teatru
Arta actorului,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
