EVENIMENT
Un bărbat din Bârlad a distrus cu ciocanul 5 mașini de poliție parcate chiar lângă sediul instituției
Un bărbat de 47 de ani din Bârlad, județul Vaslui a fost reţinut de poliţişti, în noaptea de duminică spre luni, după ce a lovit cu un ciocan mai multe autospeciale de poliţie parcate în apropierea sediului Poliţiei Municipale.
Înainte de a avaria mașinile, bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi şi-a anunţat intenţia. Se pare că acesta era furios pentru că oamenii legii l-au amendat din cauză că nu a respectat prevederile ordonanțelor militare.
"Se pare că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Bârlad, ar fi provocat avarii la cinci autospeciale parcate în apropierea sediului Poliţiei Bârlad. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Persoana a fost reţinută şi în cursul zilei de luni va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de arestare preventivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
EVENIMENT
ANPC face controale de sărbători. Inspectorii au aplicat deja amenzi uriașe. Ce categorii sunt vizate
ANPC face controale de sărbători: În perioada sărbătorilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) intensifică verificările, deoarece crește semnificativ consumul și riscul de abateri.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de aproximativ 700 de mii de lei în urma acţiunilor de control desfăşurate la peste 300 de operatori economici din staţiuni şi zone turistice, în perioada 22-30 decembrie.
În această perioadă,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tradiții, practici și superstiții de Revelion. Ce este bine să faci de Anul Nou: De la haine roșii la ce mâncare să ai pe masă
Românii păstrează numeroase tradiții, superstiții și obiceiuri legate de trecerea dintre ani, Noul An, transmise din generație în generație și diferite de la o zonă la alta. De la superstiții legate de datori și până la ritualuri prin care se caută norocul, dragostea sau belșugul, superstițiile continuă să joace un rol important în noaptea de Revelion.
Este vorba despre practici adânc înrădăcinate în tradiții și simboluri vechi. Chiar dacă nu au o bază...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Polițiștii, jandarmii și pompierii din Alba vor fi la datorie în minivacanța de sărbători. Mesajele transmise de instituții
Autoritățile din Alba au anunțat că vor fi la datorie în minivacanța de sărbători. IPJ Alba, ISU Alba și IJJ Alba au transmis, separat, mesaje cu privire la misiunilile pe care le execută în această perioadă, precum și o serie de sfaturi pentru cetățeni.
Totodată, au transmis și o serie de sfaturi de siguranță pentru cetățeni.
Mesajul IPJ Alba
Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin efectivele de care dispune, a luat măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum se spune ”La Mulți Ani 2026” și ”An Nou Fericit” în peste 50 de limbi. Urările care unesc lumea la intrarea în 2026
Trecerea în noul an este însoţită de urări, mesaje și felicitări de anul nou 2026, în toate colţurile lumii. Noaptea de Anul Nou este momentul în care fiecare dintre noi ne facem planuri pentru următoarea perioadă şi ne împărtăşim speranțele cu cei dragi.
La miezul nopții dintre ani, lumea vorbește aceeași limbă: speranța. Indiferent de fus orar, cultură sau continent, trecerea în 2026 este marcată de același gest simplu și universal – urarea de „An Nou Fericit”...
Citește mai mult pe Alba24.ro
