EVENIMENT
Un bărbat din județul Olt a încercat să se sinucidă în direct pe o rețea de socializare
Un bărbat de 50 de ani din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, a încercat miercuri seara să se sinucidă în direct pe o rețea de socializare.
Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați marți seara prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Nicolae Titulescu încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o rețea de socializare.
La fața locului s-a deplasat o patrulă a Poliției Rurale Perieți, care a identificat locuința bărbatului.
„Agentul șef principal Comănac Daniel a escaladat gardul și a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetățeni, care au sărit în ajutor, acesta a reușit să-l salveze”, a transmis Poliția Olt.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și pentru internarea la Secția de Psihiatrie.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la acest eveniment.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Doi adulți și o minoră din Alba, implicați într-un accident în Sibiu. Au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina
Un bărbat, o femeie și o minoră din Alba au ajuns la spital duminică seara, după ce s-au răsturnat cu mașina pe DN 14A, între Mediaș și Blăjel.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe DN14A km 5+100 m, între localitățile Mediaș și Blăjel.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14A către localitatea Blăjel, un bărbat de 38 de ani, din județul Alba nu ar fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Digitalizare și termene mai scurte pentru evaluarea impactului asupra mediului. Proiect, la Ministerul Mediului
Digitalizare și termene mai scurte pentru evaluarea impactului asupra mediului. Guvernul a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind simplificarea procedurilor administrative pentru investitori, iar un capitol important al proiectului vizează măsurile propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor referitoare la eficientizarea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, prin reducerea termenelor de analiză și modernizarea proceselor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Criminalul lui Gheorghe Chindriș a furat și bani și bijuterii. A fost reținut și urmează arestarea
UPDATE:
Tânărul a fost reținut duminică seară de Parchetul Cluj și este prezentat Tribunalului Cluj cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Știrea inițială:
Tânărul care l-ar fi omorât Gheorghe Chindriș, lovindu-l cu un calorifer electric în cap, ar fi furat din casa acestuia și bani și bijuterii. El a fost reținut pentru omor și tâlhărie.
Omor și tâlhărie
Citește mai mult pe Cluj24.ro
