EVENIMENT
Un bărbat din Vaslui a reclamat la poliţie că din apartament i-ar fi fost furate bunuri de peste 50.000 de euro
Un bărbat din municipiul Vaslui a reclamat la Poliţie faptul că din apartamentul în care locuieşte i s-au furat bani şi bunuri de peste 50.000 de euro.
Bărbatul susţine că a fost plecat de la domiciliu, iar când s-a întors în locuinţă şi-a dat seama că uşa fusese forţată.
"În ziua de 4 iulie 2021, ora 10,00, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa sa, din municipiul Vaslui, de unde au sustras bani şi obiecte de valoare. În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru identificarea autorilor, tragerea acestora la răspundere şi recuperarea prejudiciului cauzat.
AGERPRES
EVENIMENT
Magistrații, angajații din armată, poliție și servicii secrete vor rămâne fără locuințe de serviciu după eliberarea din funcție
Foștii magistrați, militari, polițiști și angajați din servicii nu vor mai putea locui în locuințe de serviciu după pensionare sau eliberarea din funcție. Un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției, pus în dezbatere publică la mijlocul lunii decembrie, prevede că judecătorii, procurorii, militarii, polițiștii, polițiștii de penitenciare și angajații din serviciile secrete nu vor mai putea folosi locuințele de serviciu după ce sunt eliberați din funcție sau se...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Transport periculos surprins pe Autostrada A10, în Alba. Mașină fixată cu o chingă, deasupra unei încărcături de lemne
Imagini neobișnuite au fost surprinse sâmbătă, pe Autostrada A10, în apropierea orașului Teiuș. Un autocamion cu remorcă, încărcat cu lemne, transporta deasupra încărcăturii o mașină, fixată aparent doar cu o chingă în zona roților.
Imaginile au fost surprinse de un cititor Clujenii.ro. Acesta a semnalat că modul în care era transportată mașina părea cel puțin neobișnuit și riscant pentru ceilalți participanți la trafic.
În cazul unei frânări bruște, al unei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zile libere fără ”punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026
Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan.
Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la serviciu după primele două zile libere ale anului....
Citește mai mult pe Alba24.ro
Primăria Cluj-Napoca anunță că miercuri, 24 decembrie 2025, este ultima zi în care clujenii mai pot achita impozitele, taxele locale, ratele și chiriile aferente anului în curs.
Totodată, aceasta este și ultima zi în care pot fi eliberate certificate fiscale, înainte de închiderea oficială a anului fiscal 2025.
Program special pentru final de an fiscal
Reprezentanții municipalității precizează că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


