Connect with us

ACTUALITATE

Un bărbat înarmat cu un cuțit a tâlhărit două farmaciste, în Suceava

Publicat

atac cutit omor crima suicid

Polițiștii din Suceava au intervenit cu mai multe echipaje la o farmacie din centrul orașului unde au fost anunțați că are loc o tâlhărie.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în seara zilei de 9.12.2019, în jurul orei 19.20, în interiorul unei farmacii situată pe str. Ştefan cel Mare din municipiul Suceava, a pătruns un bărbat necunoscut, care, prin ameninţarea cu un cuţit a celor două farmaciste aflate în serviciu, a solicitat banii proveniţi din încasări”, precizează reprezentanții IPJ Suceava.

Potrivit acestora, după ce a sustras din casa de marcat aproximativ 680 de lei, bărbatul a încercat să plece din farmacia, însă unul dintre clienţii aflaţi în interior a încercat să blocheze uşa de acces, dar ulterior, observând că agresorul ameninţă din nou una din farmaciste, i-a permis acestuia să plece într-o direcţie necunoscută.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, în jurul orei 21,30, în faţa unei săli de jocuri situată în incinta unui centru comercial din municipiul Suceava, poliţiştii au identificat o persoană ce corespundea semnalmentelor autorului faptei, acesta fiind un bărbat de 33 de ani din oraşul Broşteni.

„Întrucât se manifesta violent şi avea asupra sa un cuţit, bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri, ocazie cu care, în baza probatoriului administrat, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "tâlhărie calificată", dosarul penal urmând să fie soluţionat procedural”, a mai precizar reprezentanții IPJ Suceava.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

premierul ilie bolojan: recesiunea tehnică este prețul tranziției către o

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (429)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (429)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE

(DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI)

 

NIETZSCHE LA TURIN: Alexandru Nemoianu în „Lumina de duminică” nr. 28 din 14 iulie 2024: „În 3 ianuarie 1889, Nietzsche, care locuia la un prieten în Turin, ieşind în stradă, a fost martor la o întâmplare care i-a schimbat existenţa complet. Pe stradă era o căruţă foarte încărcată, trasă de un cal. Povara era...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Controale la restaurante din Botoșani. Polițiștii au vizat muncitorii străini și prevenirea migrației ilegale

Publicat

controale la restaurante din botoșani. polițiștii au vizat muncitorii străini

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza municipiului, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și al respectării legislației în domeniul muncii.

 

La data de 12 februarie a.c., echipele mixte au verificat o societate comercială cu domeniul de activitate „restaurante”, de pe raza municipiului Botoșani.

 

În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 38 de ani, din Hlipiceni, condamnat la închisoare cu executare pentru furt. Polițiștii l-au luat de acasă

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat, un bărbat de 38 de ani, din comuna Hlipiceni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe