Connect with us

EVENIMENT

Un bărbat și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul 5 al blocului în care locuia. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele evenimentului

Publicat

politia nu treceti

Un bărbat din județul Brașov și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la fereastra apartamentului în care locuia. Apartamentul fiind situat la etajul 5 al blocului.

Potrivit IPJ Brașov, la data de 7 septembrie, în jurul orei 12,55, Poliția Municipiului Brașov – Secția 1 de Poliție, a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin s-ar fi precipitat de la fereastra locuinței sale, situată la etajul 5 al imobilului în care locuia.

Din primele informații, echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a confirmat decesul persoanei. Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la SJML Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Regal de kickbox la Alba Iulia. Trei sportivi din oraș au obținut victoria în ringul Cezar Fight. Lista rezultatelor

Publicat

video: regal de kickbox la alba iulia. trei sportivi din

Trei sportivi din Alba Iulia au obținut victoria în ringul Cezar Fight Championship, gala de kickbox care s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Pavilion Mercur.

Sala de evenimente a fost plină de pasionați ai sporturilor de contact, dar și de prieteni și colegi de antrenament ai luptătorilor care au urcat în ring. În total au fost 12 meciuri puternice care au demonstrat că Alba Iulia merită să fie pe harta kickbox-ului din România. Evenimentul a fost transmis live pe YouTube,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Tragedie pe DN1 E60, între Poieni și Ciucea. Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident devastator

Publicat

accident mortal.jpeg






Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea, soldat cu pierderea unei vieți.

În eveniment au fost implicate o mașină și un autocamion, iar un microbuz a fost avariat ușor.

Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 00:15, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, cu o autospecială de…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost turnat betonul rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se termină lucrările

Publicat

video: autostrada a1 sibiu pitești. a fost turnat betonul rutier în

Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. S-a folosit un complex de trei utilaje aduse special din Germania, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

”Vă reamintesc faptul că am început aceasta procedura acum 2 săptămâni cu primul fir de tunel, tunelul Alina, iar în această săptămână a început și a fost…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Cetatea lui Matei Corvin, cofetărie de 185 de ani, pălincă și muzeu interactiv. Ce să faci la Gyula când nu ești la băi

Publicat

cetatea gyula 7.jpg






Cunoscut pentru complexul cu ape termale, orașul Gyula din Ungaria, aflat la doar 3-4 ore distanță cu mașina de Cluj-Napoca, reușește să ofere vizitatorilor și o experiență culturală și gastronomică inedită.

Orașul de lângă granița cu România nu are mai mult de 30.000 de locuitori. Dar oamenii locului, maghiari, germani și români, mizează pe istorie, gastronomie, arhitectura bine păstrată și pe cele…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe