EVENIMENT
Un bărbat Târgu Mureș, internat în spital după ce și-ar fi bătut părinții. Scandalagiul, scos din locuință cu ajutorul luptătorilor SAS

Un bărbat de 31 de ani din Târgu Mureș a fost internat în spital după ce, vineri seara, și-ar fi lovit și amenințat mama și tata, iar apoi s-a încuiat singur în locuință.
Potrivit IPJ Mureș, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat din Târgu Mureș cu privire la faptul că fiul acestuia, un tânăr de 31 de ani, a provocat scandal în familie, iar ulterior s-a încuiat singur în locuinţă şi nu comunică.
Mai multe echipaje de poliție, forțe ale ISU și luptători din cadrul SAS au fost trimise la fața locului.
„Din verificările efectuate și din relatările părinților, a rezultat faptul că, anterior, tânărul în cauză s-ar fi manifestat agresiv, și-ar fi lovit tatăl și mama, le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență și totodată ar fi distrus bunuri în locuință. Având în vedere că existau date cu privire la faptul că, în trecut, cel în cauză ar mai fi amenințat cu acte de suicid, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în forţă, au forţat uşa de acces și au pătruns în interiorul locuinţei”, a transmis Poliția Mureș.
Tânărul a fost luat de acasă și a fost internat într-o unitate medicală de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru violență în familie, amenințare și distrugere.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Mai multe autobuze pentru studenții care merg la CREIC. CTP Cluj-Napoca suplimentează numărul autobuzelor

Începând cu 6 octombrie, transportul în comun spre zona Lombului devine mai accesibil pentru studenții clujeni.
În urma unei întrevederi dintre reprezentanții Universității „Babeș-Bolyai”, studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică și Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP), s-au stabilit măsuri concrete pentru a îmbunătăți legătura cu CREIC.
- Linia 39CREIC (Vama Chinteni –…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată, vineri, despre faptul că în cursul aceleiași zi, Alexandru Span, în vârstă de 24 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu din localitatea Florești, iar până în prezent nu s-a mai întors.
Semnalmente: înălțime 1,85 m, aproximativ 100 de kg, ochi căprui, păr brunet.
La momentul plecării acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștri, adidași…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Alin Tișe și-a lansat o carte la un festival românesc din Spania. Mesajul său pentru românii din diaspora

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a lansat, vineri, o carte la un târg românesc organizat în orașul Alcala de Henares din Spania.
Tișe a fost la ”CultuRo – Festival de Carte și Arte al Românilor de Pretutindeni”, iar vineri și-a lansat primul volum, „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea”, prezentat de directorul revistei ”Tribuna”, Mircea Arman.
Președintele CJ Cluj a făcut și o…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Oscarurile muzicii clasice vin pentru prima dată în România. Gala International Classical Music Awards 2027 la Cluj-Napoca

România intră pe harta marilor evenimente internaționale de muzică clasică. Filarmonica de Stat „Transilvania” va găzdui Gala International Classical Music Awards (ICMA), supranumite „Oscarurile muzicii clasice”, care va avea loc pe 9 aprilie 2027 la Cluj-Napoca, în noua Sală Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.
Evenimentul ICMA va fi găzduit în Sala Héritage, un complex…
Citește mai mult pe Cluj24.ro