Connect with us

EVENIMENT

Un bebeluş care a fost cu mama lui în regiunea Veneto, internat cu simptome respiratorii acute la Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău

Publicat

Un bebeluş a fost internat, joi, în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, cu simptome respiratorii acute, care i-au reapărut la câteva zile de la întoarcerea din Italia.

Copilul şi mama lui, care sunt din localitatea Comănești, erau monitorizaţi zilnic de medicii DSP Bacău, după ce sâmbătă s-au întors din regiunea Veneto - Italia.

Bebeluşul a avut simptome respiratorii acute şi înainte de a pleca în Italia, dar după câteva zile de la întoarcerea acasă, acestea s-au agravat iar conducerea DSP Bacău a decis, pentru siguranţă, transportarea şi internarea acestuia la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

"Copilul în monitorizare zilnică întors din Italia, Regiunea Veneto, din zona cu transmitere comunitară extinsă, cu patologie respiratorie preexistentă, a fost preluat şi transportat într-o secţie de Boli Infecţioase pentru investigare, urmare a reapariţiei simptomatologiei respiratorii acute, ca o măsură de precauţie", a declarat directorul executiv al DSP Bacău, Alin George Năstasă.

Testele recoltate de la copil vor fi trimise la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi în vederea stabilirii diagnosticului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini

Publicat

hot.png






Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.

Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”

Publicat

alexandru rogobete.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.

Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. O casă evreiască din Cămârzana va îmbogăți Parcul Etnografic din Cluj

Publicat

casa camarzana 1.jpeg






O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.

Din Cămârzana în Parcul Etnografic...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”

Publicat

vitezoman.jpg






Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 70 km/h, în localitatea Copăceni.

Potrivit specialiștilor, la o astfel de viteză, autoturismul parcurge aproximativ 46,9 metri pe secundă, ceea ce ar necesita peste 160 de metri pentru a frâna complet pe asfalt uscat.

În...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe