EVENIMENT
Un copil de 4 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un râu din județul Bacău
Un copil de 4 ani a murit, marți la amiază după a căzut într-un râu din județul Bacău.
Potrivit ISU Bacău, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în orașul Dărmănești, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța faptul că un copil a căzut în râul Uz.
Pentru gestionarea operativă a situației, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale cu echipament specific, o autospecială pentru scafandri, trei bărci, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, încadrate cu 17 pompieri militari de la Detașamentele de Pompieri Bacău, Onești, Moinești și Garda de Intervenție Comănești.
Copilul, un băiat în vârstă de patru ani, a fost găsit la aproximativ 2,5 km în aval de zona în care a căzut. Acesta se afla în stop cardio-respirator, fiind resuscitat de echipajul medical prezent la fața locului, conform protocolului.
Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul de către echipajul SAJ.
UPDATE ora 15.45: Un copil de 4 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un râu din județul Bacău. Precizările polițiștilor
„La data de 13 iunie 2023, polițiștii au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 33 de ani, din orașul Dărmănești, despre faptul că, fiul său, de 4 ani ar fi căzut într-un râu și ar fi fost luat de apă.
La fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă.
La o distanță de 1,8 km în aval, de locul în care minorul a căzut în râul Uz, a fost identificat de pompieri.
Minorul a fost scos pe mal și preluat imediat de echipajele de ambulanță care au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate a fost declarat decedat.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat reprezentantul IPJ Bacău.
EVENIMENT
Locuințele sociale din Cluj, dotate cu detectoare automate de gaz. Emil Boc: „Vrem să evităm tragedii”
Primăria Cluj-Napoca va aloca 1.100.000 de lei din bugetul local pentru achiziția și montarea detectoarelor automate de gaz în toate cele 661 de locuințe sociale și de necesitate aflate în proprietatea municipiului.
Decizia vine în urma avertizărilor primite de la furnizorul de gaze privind lipsa acestor echipamente în imobilele sociale, unde riscurile sunt mai ridicate din cauza vulnerabilității…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
DNSC recomandă actualizarea urgentă a Google Chrome și a browserelor aferente din cauza vulnerabilităților critice
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează utilizatorii asupra unor vulnerabilități critice descoperite în Google Chrome și în toate browserele bazate pe Chromium, la doar două zile după ce numeroase site-uri din România au devenit inaccesibile din cauza unei defecțiuni globale Cloudflare.
Potrivit DNSC, vulnerabilitățile de tip „type confusion” permit rularea de cod malițios sau…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Studenți și elevi clujeni care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită pe șantierul mall-ului RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au vizitat șantierul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din țară – RIVUS. Tinerii au aflat de la specialiștii implicați informații despre etapele dezvoltării acestui proiect, dar și detalii tehnice. Vizita le-a oferit o perspectivă aplicată despre ceea ce…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
S-au înmulțit cazurile de violență domestică. Peste 113.000 de sesizări înregistrate la poliție, de la începutul anului
S-au îmulțit cazurile de violență domestică. Polițiștii au intervenit în peste 113.000 de sesizări de cazuri de acest fel, în primele zece luni ale anului. Numărul este cu 2.100 mai multe decât în perioada similară din 2024.
IGPR a anunțat joi că, în primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 113.144 de sesizări privind violența domestică, cu 2.115 mai multe decât anul trecut.
„Această creștere reflectă, în mare parte, o mai mare încredere a…
Citește mai mult pe Alba24.ro


