Connect with us

EVENIMENT

Un cuplu din Bucureşti cu un bebeluş de 8 luni, recuperaţi de salvamontişti dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău

Published

on

zapada munte sursa salvamont hunedoara

Un cuplu din Bucureşti, care aveau cu ei un bebeluş de 8 luni, au fost recuperaţi, sâmbătă, de salvamontiştii nemţeni dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că tinerii au urcat pe traseul "Lutu Roşu", iar în zona "Detunatele" au fost expuşi viscolului.

"Cei doi turişti au ajuns într-o zonă expusă la viscol unde temperatura resimţită era de minus 10 grade Celsius. Au găsit pe unul dintre indicatoare numărul Dispeceratului Naţional Salvamont şi au solicitat ajutor. Un salvamontist din echipa care a ajuns la ei a luat bebeluşul şi i-a aplicat patch-uri termice. Cei trei au fost transportaţi în siguranţă la Cabana Dochia. Nici măcar nu aveau cazare şi am vorbit noi cu proprietarul cabanei pentru a le oferi cazare", a declarat, pentru AGERPRES, Raul Papalicef.

Cei doi soţi, în vârstă de 25 ani, şi copilul lor vor înnopta la Cabana Dochia, iar duminică, în funcţie de condiţiile meteorologice, salvamontiştii vor hotărî dacă pot coborî la Izvorul Muntelui. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Emil Boc, despre criza de la Centura Metropolitană: „Primăria nu este sub nicio formă implicată în vreo fraudă”

Published

on

boc cj cluj.jpg






Primarul Clujului, Emil Boc, a avut o intervenție amplă în ședința Consiliului Local pe tema blocajului de la Centura Metropolitană, în contextul suspiciunilor de fraudă privind asocierea dintre Dimex și compania bosniacă Integral Inženjering.

Edilul a respins ferm orice implicare a municipalității și a susținut că toate procedurile au fost respectate „ca la carte”.

„Nu vorbim de proiecte mici, ci de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Reforma administrației va fi adoptată prin OUG. Cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%. Excepții decise în Coaliție

Published

on

reforma administrației va fi adoptată prin oug. cheltuielile cu salariile

Reprezentanții coaliției de guvernare au decis luni modalitatea de aprobare a reformei administrației și reducerile cheltuielilor din sector.

Reforma administrației și pachetul de relansare economică va fi adoptată prin OUG.

Un grup de lucru va propune modificări ale taxelor și impozitelor locale, vizând supraimpozitarea, clădirile vechi și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Deciziile coaliției de guvernare

Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

„Remarul 16 Februarie”, cea mai veche fabrică din Cluj. Uzina de Vagoane Aiud, printre societățile afiliate

Published

on

„remarul 16 februarie”, cea mai veche fabrică din cluj. uzina

Remarul 16 Februarie își are rădăcinile în anul 1870, odată cu înființarea unui atelier feroviar dedicat întreținerii și reparației materialului rulant pe ruta Cluj-Oradea. De-a lungul anilor, acesta a evoluat de la un simplu atelier la o uzină complexă, devenind unul dintre cele mai importante centre de reparații și construcții pentru locomotive, vagoane și automotoare din România, scrie Cluj24.ro

Uzina de Vagoane Aiud se numără printre societățile afiliate „Remarul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO. Lingouri de aur, ascunse într-un autocar de pe ruta Chișinău-Cluj. Un cetățean britanic, amendat cu 20.000 de lei

Published

on

lingouri de aur.jpeg






Un incident neobișnuit a avut loc în seara de 15 februarie, în jurul orei 22:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde autoritățile au descoperit patru lingouri de aur ascunse și nedeclarate asupra unui pasager aflat într-un autocar care circula pe ruta Chișinău–Cluj.

Autocarul efectua o cursă regulată dinspre capitala Republicii Moldova către Cluj, iar în momentul controlului coordonat, realizat în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading