EVENIMENT
Un fost şef din cadrul Poliției Timiş, CONDAMNAT la 8 ani și 11 luni de închisoare. Ar fi sprijinit o grupare de hoţi
Magistraţii Tribunalului Arad au emis prima sentinţă în cazul unui fost şef al Biroului furturi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, George Cătălin Gavrea, acuzat de DIICOT că sprijinea o grupare de hoţi, el fiind condamnat la 8 ani şi 11 luni de închisoare, sentinţă care poate fi contestată.
Sentinţa a fost publicată, vineri, pe portalul Tribunalului Arad, iar potrivit acesteia poliţistul a fost condamnat pentru mai multe fapte, respectiv sprijinire de grup infracţional organizat, favorizare a infractorului, dare de mită şi fals intelectual. Pedepsele primite pentru fiecare faptă au fost contopite.
„În temeiul art. 38 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 4 ani şi 11 luni închisoare, urmând ca în final inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa de 8 ani şi 11 luni închisoare în regim de detenţie”, se arată în sentinţa Tribunalului Arad.
Judecătorii au mai decis interzicerea unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Totodată, George Cătălin Gavrea va trebui să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 18.000 de lei.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Reprezentanţii IPJ Timiş au declarat, pentru AGERPRES, că poliţistul a fost pus la dispoziţia inspectorului-şef încă de la debutul anchetei, astfel că nu mai îndeplineşte atribuţiile unui post de conducere.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şapte inculpaţi, membri ai grupării infracţionale, însă aceştia au primit pedepse mult mai mici, de la şapte luni la doi ani şi cinci luni de închisoare.
Ancheta a început în 2016, când DIICOT au făcut percheziţii în sediul IPJ Timiş, fiind vizat biroul lui Gavrea. Poliţistul era acuzat că a acoperit infracţiunile comise de o grupare de hoţi, pe care i-ar fi ajutat să nu fie prinşi. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Dan Tarcea anunță înlocuirea arborilor uscați din Cluj: „Totul se face fără costuri pentru municipiu”
Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că au început lucrările de înlocuire a arborilor care nu s-au prins după plantările din ultimele luni.
Intervențiile au loc pe cheltuiala firmelor responsabile, fără costuri suplimentare pentru municipiu.
Lucrările au început în Parcul I.L. Caragiale și vor continua în tot orașul
„Am început înlocuirea arborilor care nu s-au prins!”, a transmite Dan Tarcea,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Călin Georgescu la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Informația promovată masiv pe Tik Tok și confirmată de un apropiat
Pro rusul Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de lovitură de stat, ar putea fi prezent la Alba Iulia, de Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Din câte se pare acesta va fi prezent în data de 1 decembrie, la ora 9.00, la Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan din Cetatea Alba Carolina.
Anunțul că Georgescu ar veni în Alba Iulia, de 1 Decembrie, a fost făcut de politicianul Gelu Vișan, un apropiat al fostului candidat la prezidențiale.
De asemenea,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident grav în parcarea unei clinici, lângă Băile Felix. Doi pacienți și o asistentă, loviți de un SUV. Un tânăr a murit
Un accident deosebit de grav s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în parcarea unui centrul medical din Cordău, lângă Băile Felix, județul Bihor.
Doi tineri aflați în scaune cu rotile și o asistentă medicală au fost loviți de un SUV. Unul dintre tineri a murit.
Potrivit ISU Bihor, apelul de urgență a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 23:30.
La fața locului au fost trimise rapid echipaje din cadrul Gărzii 1 Mai și ale Detașamentelor 1 și 2…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Peste 4.000 de euro/mp în Cluj. Legea „Nordis” va creşte preţul locuinţelor cu 20% sau îi va disciplina pe dezvoltatori
Într-un cor de veselie şi cu simţul datoriei civice împlinite, membrii Camerei Deputaţilor au votat, zilele trecute, „Legea Nordis”, care limitează, în trepte, până la 50%, nivelul avansurilor pe care dezvoltatorii imobiliari le pot cere clienţilor lor pentru locuinţele pe care vor deveni proprietari. Camera Deputaţilor a adoptat „Legea Nordis” cu unanimitate de voturi, că până şi cei din Marea Adunare…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


