Connect with us

ACTUALITATE

Un heliport va fi construit la Spitalul 'Marie Curie'. Lucrările vor demara în toamnă

Publicat

Sursa foto: Click

Un heliport va fi construit pe acoperişul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", au anunţat marţi reprezentanţii unităţii medicale.

Construcţia va începe în toamna acestui an şi va deservi pacienţii care au nevoie de intervenţie medicale de urgenţă în Spitalul "Marie Curie", investiţia fiind în valoare de 425.000 de euro.

Personalul unităţii medicale efectuează o gamă largă de intervenţii, mulţi dintre copiii pacienţi ai spitalului fiind transportaţi din diferite zone ale ţării.

Potrivit medicilor, în majoritatea cazurilor, micii pacienţi au nevoie de o intervenţie de urgenţă, iar timpul necesar pentru a-i transporta cu ambulanţa de la locul aterizării elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, uneori, salvarea lor nu mai este posibilă.

Şeful Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi, Cătălin Cîrstoveanu, a spus că heliportul va deservi întregul spital.

"Nimeni nu poate să conteste ce înseamnă un heliport pentru un spital. (...) Heliportul este extrem de important. Va deservi întregul spital. Am început să discutăm despre heliport de mai mulţi ani. (...) Probabil că va începe la toamnă construcţia. Contractul este pentru doi ani", a spus medicul, într-o conferinţă de presă.

Managerul Spitalului "Marie Curie", Daniel Buzatu, a precizat că este nevoie de consolidarea Corpului C al clădirii unităţii medicale unde va fi construit heliportul.

"Este nevoie 100% de consolidare pentru heliport. Se va face în acelaşi timp consolidarea. Lucrează experţi, ei vor da soluţia cea mai eficientă. Oricum spitalul trebuie consolidat. Spitalul are risc seismic grad trei. Heliportul va fi construit pe Corpul C al spitalului", a arătat managerul.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Inima Copiilor, Alexandru Popa, a declarat că proiectul are darul de a salva vieţi.

Spitalul este o donaţie a statului polonez pentru copiii din România, fiind construit de firma Budimex în anul 1984. Instituţia oferă asistenţă medicală de specialitate pentru copii, asigurând servicii de urgenţă, curative şi profilactice. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

foto: un mort și trei răniți în urma coliziunii între

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

dnsc: tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe