EVENIMENT
Un inspector de poliție din Sibiu și un agent de poliție din Brăila, venituri nedeclarate de peste 345.000 din jocuri de noroc
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat procurorii cu privire la un inspector de poliţie din Sibiu şi un agent de poliţie de la Brăila, care ar fi obţinut venituri nedeclarate de peste 345.000 din jocuri de noroc.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de ANI, este vorba despre Ionuţ-Andrei Diaconu, funcţionar public cu statut special - inspector de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Sibiu şi de Mihai Ionuţ Ivaşcu, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 144.000 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Diaconu Ionuţ-Andrei, în anul 2018. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către, în anul 2018", se arată în comunicat.
Sursa citată mai menţionează că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ionuţ-Andrei Diaconu a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc şi premii în cuantum de 338.226 de lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Mihai Ionuţ Ivaşcu a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc şi premii în anii 2016, 2017 şi 2019, în cuantum de 7.718 de lei. Agerpres
Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News
EVENIMENT
Bolojan avertizează CCR: „Amânarea deciziei pensiilor magistraților va costa România”. Reacție dură a șefei ÎCCJ, Lia Savonea
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale o informare oficială privind consecințele amânării decizii legate de pensiile magistraților, avertizând că România ar putea pierde fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă procedurile se prelungesc. Decizia a fost amânată pentru a patra oară, miercuri, 11 februarie.
Șeful Executivului a susținut că este...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Conceptul „School Street” ar putea fi implementat la Cugir. Străzile din zona școlilor, închise pentru mașini în fiecare dimineață
O inițiativă îndrăzneață din Vancouver ar putea transforma diminețile elevilor din Cugir: o oră fără trafic auto pe străzile din zona școlilor, pentru siguranță, aer curat și mai puțin stres.
Conceptul „School Street” (strada școlară), în care străzile din jurul unităților de învățământ se deschid în fiecare dimineață, timp de o oră, pentru elevi și cetățeni, ar putea fi implementat și la Cugir.
În Vancouver, cel mai mare oraș din provincia Columbia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Emma Răducanu și Sorana Cîrstea se vor duela în finala Transylvania Open de la Cluj-Napoca
Cluj-Napoca va găzdui o finală spectaculoasă la ediția 2026 a Transylvania Open, unde Emma Răducanu și Sorana Cîrstea se vor înfrunta pentru trofeul competiției.
Duelul promite o atmosferă electrizantă în BT Arena, cu tribunele pregătite pentru un meci de gală între două jucătoare apreciate de publicul român.
Emma Răducanu, sportiva cu origini românești și principala favorită a turneului, a ajuns în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Ce reguli trebuie să conțină
Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Asociațiile de proprietari sunt obligate, potrivit legii, să adopte un document scris cu privire la regulile și condițiile de folosință a părților comune ale imobilelor și normele de conduită și bună vecinătate dintre proprietari.
Regulile înscrise în regulament trebuie respectate de către toți cei care intră în bloc, nu doar de către proprietari sau chiriași.
Regulamentul de bloc,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
