ACTUALITATE
Medic de familie din Vaslui, cercetat după ce a amenințat și agresat o asistentă
Un medic de familie din judeţul Vaslui este cercetat de poliţişti, după ar fi agresat şi ameninţat o asistentă medicală angajată la cabinet.
Femeia agresată susţine că doctoriţa a acuzat-o că nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, iar când a ripostat şi a anunţat că va suna la 112, a ameninţat-o şi ulterior a agresat-o.
„Poliţiştii Secţiei Poliţie Rurală nr. 4 Huşi au fost sesizaţi de către o femeie de 40 de ani cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. În cauză, poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, în funcţie de probatoriul administrat, să fie propusă soluţia legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Loredana Stavăr.
Şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au început verificări în acest caz cu privire la noile modificări ale Codului Muncii privind hărţuirea direct sau indirectă, discriminarea şi victimizarea, urmând să ia măsurile care se impun. Agerpres
ACTUALITATE
DOLIU! Preoteasa Maria Macuc, soția protopopului de Săveni, un model de credință și dăruire, a trecut la cele veșnice la doar 51 de ani. „Și te-ai dus dulce minune…”
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salariul minim „cu grade”. Peste 2,2 milioane de angajați ar putea fi plătiți după vechime și nivelul de studii
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro



