EVENIMENT
Un mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani a fost descoperit în Neamţ
Un mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani a fost descoperit, recent, de arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ, în localitatea Dobreni, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, responsabilul cercetării, dr. Vasile Diaconu.
Descoperirea a venit pe fondul cercetărilor realizate la o movilă funerară, cunoscută în limbajul de specialitate drept tumul.
Mai multe astfel de structuri au fost observate într-o zonă împădurită de pe teritoriul localităţii Dobreni, de către arheologul dr. Alexandru Gafincu.
Cu scopul de a stabili momentul cronologic când au fost ridicaţi aceşti tumuli, s-a realizat o săpătură într-o movilă funerară, specialiştii reuşind să obţină o serie de informaţii ştiinţifice extrem de valoroase.
Un mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani a fost descoperit în Neamţ: ce era în interior
În interiorul acestuia a fost identificată o groapă de formă aproximativ rectangulară, care avea într-un colţ un vas de lut, de mici dimensiuni, dar foarte friabil.
În partea opusă a gropii au fost identificate resturi de oase umane arse, precum şi câteva piese mai deosebite din bronz. Este vorba de capete de ace în formă de elice şi de o posibilă fibulă.
Totodată, au fost identificate şi resturi ale unor mărgele de mici dimensiuni, realizate, cel mai probabil, din chihlimbar.
Pe baza tipologiei pieselor de bronz, dr. Vasile Diaconu a precizat că se poate afirma că acel mormânt de incineraţie aparţine unui interval cronologic cuprins între secolele V-III Î.Hr. sau poate chiar mai devreme.
Un mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani a fost descoperit în Neamţ: descoperire arheologică foarte valoroasă
"Ne aflăm în faţa unei descoperiri arheologice foarte valoroase, care ne-a pus răbdarea la încercare. Nu este deloc simplă cercetarea manuală a unui tumul, iar până în ultima zi nu am găsit prea multe elemente de inventar care să ne permită o încadrare cronologică a acestui monument funerar. De fapt, în perimetrul unde am făcut cercetarea există mai multe astfel de movile care, cel mai probabil, ascund înmormântări din vremuri antice. Este surprinzătoare prezenţa acelor capete de ace în formă de elice, pentru că sunt piese rare la răsărit de Carpaţi şi mai ales că, până în prezent, pe teritoriul judeţului Neamţ, nu se cunosc astfel de descoperiri", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Vasile Diaconu.
Conform echipei de arheologi, urmează etapa restaurării artefactelor descoperite, care vor aduce informaţii ştiinţifice valoroase despre obiceiurile funerare din perioada getică. AGERPRES
EVENIMENT
EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.
”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră
„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală.
„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.
Nu este o măsură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!
PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.
Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.
”Continuăm sau reziliem? Construim sau...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro

