Connect with us

ACTUALITATE

UPDATE: Femeie decedată în condiții suspecte în urma unui incendiu, în București. Soțul acesteia, reținut

Publicat

foto: libertatea.ro

UPDATE: Moartea femeii de 62 de ani care a fost găsită luni seară într-un apartament dintr-un bloc din Strada Râmnicu Sărat, unde a avut loc un incendiu, a fost violentă, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au stabilit acest lucru în urma efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor asupra unui membru al familiei şi distrugere prin incendiere.

Soţul femeii a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Poliţişti de la Serviciul Omoruri, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au demarat luni cercetări pentru a se stabili cauzele în care s-a produs decesul unei femei, care a fost găsită într-un apartament dintr-un bloc din Strada Râmnicu Sărat, unde a avut loc un incendiu, a informat Poliţia Capitalei.

„În jurul orei 17,00, Secţia 11 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un apartament din zona de competenţă este un incendiu în desfăşurare. La faţa locului s-au deplasat agenţi de siguranţă publică, care, împreună cu un echipaj SMURD, au reuşit să pătrundă în apartament. În interior au găsit două persoane, soţ şi soţie, de 67 şi, respectiv, 62 de ani, femeia fiind decedată. Întrucât soţul manifesta un comportament agresiv, a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul persoanei”, se arată într-un comunicat de presă al DGPMB.

Reprezentanţii ISUBIF au declarat că, la faţa locului, pompierii au găsit „o persoană arsă, decedată”.

S-a intervenit cu două autospeciale, o maşină de descarcerare şi o ambulanţă. Incendiul a fost stins. A fost afectat doar apartamentul în care a fost găsită femeia decedată.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Bărbat de 43 de ani, din Suceava, reținut pentru contrabandă la Botoșani

Publicat

bărbat de 43 de ani, din suceava, reținut pentru contrabandă

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

 

În urma probatoriului administrat s-a constatat următoarea situație de fapt:

La data de 2 decembrie a.c., în jurul orelor 18:00, un echipaj de poliție rutieră, din cadrul Serviciului Rutier, în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un om de afaceri chinez vindea petarde „pe sub mână” la Săveni

Publicat

un om de afaceri chinez vindea petarde „pe sub mână”

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și controlate 98 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cadastru gratuit la Bucecea: Primăria accesează fonduri europene pentru intabularea terenurilor din Călinești

Publicat

cadastru gratuit la bucecea: primăria accesează fonduri europene pentru intabularea

Publicitate

Primăria orașului Bucecea anunță demararea unei noi etape importante pentru comunitate, după ce a reușit să obțină fonduri europene pentru derularea Programului de Cadastru și Carte Funciară în zona Călinești – Sectorul 44.

Proiectul permite cadastrarea și intabularea gratuită a proprietăților, fără costuri pentru localnici, o măsură de modernizare care vine în sprijinul celor care de ani de zile așteaptă clarificarea situațiilor…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anastasia, o fetiță de 13 ani, elevă la Liceul de Arte din Botoșani, are nevoie de ajutor! Durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei

Publicat

anastasia, o fetiță de 13 ani, elevă la liceul de

Publicitate

La doar doi ani, Anastasia Dascalu a primit un diagnostic care i-a marcat întreaga copilărie: scolioză severă care îi răsucește coloana vertebrală și îi transformă fiecare mișcare într-o provocare dureroasă. Astăzi, la 13 ani, elevă în clasa a VII-a, Anastasia are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă care să îi redea șansa la o viață normală.

Povestea ei începe dramatic: la doar șapte luni, a fost supusă unei operații…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe