EVENIMENT
Un om de afaceri a donat aparatură medicală de 100.000 de euro secţiei de neurologie de la Spitalul Județean Satu Mare
Aparatură medicală în valoare de 100.000 de euro a fost donată secţiei de neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, de către omul de afaceri Vasile Lucuţ.
El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a făcut acest gest după ce a fost internat la spital, a văzut că sunt medici specialişti, dar nu există echipament adecvat.
"Din păcate, am simţit-o pe pielea mea. Ce m-a făcut? Am ajuns eu într-o situaţie şi am ajuns aici, am văzut ce condiţii sunt. Eu nu credeam că acum în 2019 mai sunt condiţiile respective în spital. O spun din tot sufletul că este echipă extraordinar de bună, medici tineri şi nu au pe ce să facă o diagnosticare adevărată. Le-am spus de atunci să facă necesarul, am stat în pat câteva zile. Au făcut necesarul, am plătit avansul aproape în totalitate şi s-a făcut pasul acesta rapid, echipamentele sunt aici", a declarat Vasile Lucuţ.
Şefa secţiei Neurologie, Mariana Aniţaş, a declarat că acum dotarea este una la nivelul unui spital universitar.
"Domnul Lucuţ a fost internat la noi în secţie şi n-a uitat să se întoarcă şi să-şi îndeplinească promisiunile. Şi statul ajută, dar până ajută statul noi ne bucurăm de oamenii care se gândesc şi la noi. Pentru secţia de neurologie înseamnă că avem dotare de centru universitar. Tot mai puţini pacienţi vor necesita să fie trimişi într-o clinică universitară pentru că avem practic toate dotările. Practic, partea de diagnostic şi tratament va fi îndeplinită. Avem medici cu competenţe care vor şti să lucreze pe aceste aparate, care vor fi utilizate la adevărata lor valoare", a declarat Mariana Aniţaş.
Managerul SJU, Adrian Marc, a precizat că unitatea îşi doreşte astfel de sprijin de la mediul de afaceri.
"În Satu Mare există un mediu de afaceri, un antreprenoriat destul de puternic. Noi ne dorim un parteneriat cu acest mediu, în măsura în care posibilităţile permit noi suntem deschişi la orice formă de colaborare, parteneriat. Binefacerea este pentru omul de rând, omul suferind", a spus Adrian Marc.
Donaţia constă într-un aparat Echo Dopler, care se foloseşte pentru examinarea vaselor sanguine de la nivelul regiunii cervicale şi a fluxului sanguin intracerebral, pentru investigaţii intracraniene şi examinarea circulaţiei intracerebrale, un electromiograf folosit pentru examinarea sistemului nervos periferic şi un clectroencefalograf E.E.G. utilizat pentru monitorizarea activităţii electrice a creierului pentru stabilirea diagnosticului de epilepsie, stări de leşin. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Rețea de spălare a banilor și trafic de droguri destructurată la Cluj. 300 de milioane de euro prin firme-fantomă
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au destructurat o grupare suspectată că ar fi spălat sume uriașe provenite din traficul de droguri, într-o operațiune amplă desfășurată simultan în România și Franța.
Anchetatorii susțin că prin conturile firmelor controlate de rețea ar fi fost transferați peste 300 de milioane de euro.
Percheziții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Poveștile copilăriei prind viață la teatrul de păpuși de la Iulius Mall Cluj. Sâmbătă, cei mici o întâlnesc pe „Cenușăreasa”
Weekend-urile devin mai vesele și magice la Iulius Mall Cluj, unde cei mici și părinții sunt invitați să descopere lumea poveștilor clasice, prin spectacolele de teatru de păpuși. Sâmbăta, de la ora 11:00, personaje simpatice, aventuri haioase și momente magice transformă fiecare activitate într-o amintire de neuitat.
Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 11.00, copiii sunt așteptați la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bolojan avertizează CCR: „Amânarea deciziei pensiilor magistraților va costa România”. Reacție dură a șefei ÎCCJ, Lia Savonea
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale o informare oficială privind consecințele amânării decizii legate de pensiile magistraților, avertizând că România ar putea pierde fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă procedurile se prelungesc. Decizia a fost amânată pentru a patra oară, miercuri, 11 februarie.
Șeful Executivului a susținut că este...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Conceptul „School Street” ar putea fi implementat la Cugir. Străzile din zona școlilor, închise pentru mașini în fiecare dimineață
O inițiativă îndrăzneață din Vancouver ar putea transforma diminețile elevilor din Cugir: o oră fără trafic auto pe străzile din zona școlilor, pentru siguranță, aer curat și mai puțin stres.
Conceptul „School Street” (strada școlară), în care străzile din jurul unităților de învățământ se deschid în fiecare dimineață, timp de o oră, pentru elevi și cetățeni, ar putea fi implementat și la Cugir.
În Vancouver, cel mai mare oraș din provincia Columbia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
