Connect with us

EVENIMENT

Un pacient intrat în sevraj a încercat să incendieze un salon, la Spitalul de Urgență din Brăila

Publicat

Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila a încercat, în noaptea de miercuri spre joi, să incendieze salonul unde era internat dând foc unui cearşaf, dar incendiul a fost observat şi stins la timp de personalul medical.

"Este vorba despre un pacient cronic consumator de alcool, care a intrat într-un sevraj în timp ce se afla pe secţie şi a încercat să dea foc unui cearşaf cu o brichetă pe care o avea în buzunar. Nu a reuşit, personalul medical de pe secţie a intervenit imediat, l-a imobilizat şi l-a trimis la psihiatrie. Pacientul era internat pe Secţia Medicală şi, fiind agitat încă de la internare, a fost supravegheat în permanenţă", a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Brăila, Delia Râşnoveanu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian, în acest caz a fost solicitată o ambulanţă pentru transportarea pacientului respectiv la Spitalul de Psihiatrie. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți

Publicat

paula briciu poezii.jpg






Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.

La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dosarul unui bărbat care a încercat să violeze și să omoare o femeie, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpatul, internat

Publicat

trei judecători promovați la curtea de apel alba iulia. rezultate

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor da o decizie definitivă în cazul unui bărbat din Sibiu care a vrut să violeze, apoi să ucidă prin strangulare o femeie.

Momentan acesta se află internat într-un spital de psihiatrie, dar a și fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de viol și tentativă de omor.

Faptele s-au petrecut în luna iunie a anului 2024, iar femeia a fost salvată după ce vecinii au auzit strigătele de ajutor ale acesteia și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Retrospectivă 2025. ”Puterea minte, tehnologia prostește”. Cum ieșim din criză? Dialog cu prof. Mircea Miclea la podcast Cluj24

Publicat

miclea.jpeg






Profesorul Mircea Miclea este dezamăgit de dispariția poeziei din lume. Nu că nu s-ar mai scrie poezie dar, zicea înainte de înregistrare, oamenii și-au pierdut „starea” de citi și de a recepta poezia.  Asta este foarte trist, spune profesorul, suntem prea prozaici, prea mercantili, prea grăbiți să facem doar bani, trăim cu prea multă viteză o viață care oricum e scurtă. Dar despre izgonirea poeziei din lume...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde. Primăriile vor putea cumpăra blocuri întregi, în anumite condiții. PROIECT

Publicat

accesul la locuințele anl s ar putea extinde. primăriile vor putea

Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde și pentru cei care lucrează în alte localități. Astfel, persoanele care au domiciliul sau reședința într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, ar putea beneficia de locuințele ANL, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Parlament.

De asemenea, primăriile vor putea cumpăra blocuri ANL întregi sau locuințele nevândute, având obligația, printre altele, să păstreze destinația...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe