Connect with us

EVENIMENT

Un paraşutist, grav rănit după ce ar fi căzut în gol, pe Aeroclubul Târgu Mureş

Publicat

ambulanta 5 e1608302177417.jpeg
Arhivă foto

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns, marţi, la UPU SMURD Târgu Mureş în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta şi, din primele informaţii, aceasta nu s-ar fi deschis, precizează surse medicale.

Surse din cadrul Aeroclubului Târgu Mureş au confirmat incidentul, însă nu au oferit niciun fel de detalii. Agerpres

UPDATE 2: Un paraşutist, grav rănit după ce ar fi căzut în gol, pe Aeroclubul Târgu Mureş: Precizările polițiștilor

"Marți, în jurul orei 11.45, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, elev în cadrul aeroclubului teritorial, ar fi căzut cu parașuta în incinta aerodromului din Târgu Mureș.

Polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Aeriene Mureș s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constat faptul că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind transportat de urgență la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare, se efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului."

UPDATE: Un paraşutist, grav rănit după ce ar fi căzut în gol, pe Aeroclubul Târgu Mureş: Cum s-a produs accidentul

Conform surse citate, paraşuta principală şi cea de rezervă au fost găsite încurcate şi deschise parţial.

"Astăzi, 24 mai 2022, în jurul orei 12.00, un elev paraşutist al Aeroclubului Teritorial 'E. Carafoli' Mureş, aflat la al 17-lea salt în cadrul cursului de obţinere a licenţei, a suferit un accident ca urmare a deschiderii defectuoase a paraşutei principale, luând contact dur cu solul, paraşuta principală şi cea de rezervă fiind încurcate şi deschise parţial.

Au fost luate imediat măsurile necesare conform procedurilor standard, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către personalul solicitat prin Serviciul de Urgenţă 112. Au fost informate toate autorităţile competente în astfel de situaţii, iar inspectori ai Autorităţii de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) urmează să investigheze cauzele care au dus la acest accident.

Conducerea Aeroclubului României a dispus oprirea activităţii de paraşutism în toate aerocluburile teritoriale, până la stabilirea cauzelor accidentului", a precizat Aeroclubul României, într-un comunicat de presă postat pe site.

Coordonatorul UPU SMURD Mureş, Maria Salanţa, a arătat că tânărul este în comă profundă, iar la ora 13,45 starea sa era 'relativ stabilă', fiind aşteptate de echipa medicală rezultatul investigaţiilor efectuate cu Computer Tomgraf.

"A căzut de la o înălţime foare mare. A fost preluat de echipajul de terapie intensivă în comă profundă şi se află sub investigaţii, fiind vorba despre mai multe leziuni. S-a făcut examinarea CT şi se aşteaptă rezultatele", a precizat Maria Salanţa

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Străzile din Alba Iulia, deszăpezite cu deținuți ai Penitenciarului Aiud. Dau la lopată, în zona Primăriei, păziți de mascați

Publicat

străzile din alba iulia, deszăpezite cu deținuți ai penitenciarului aiud.

Mai mulți dețiuniți ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud au fost scoși la muncă, vineri 9 ianuarie, pe străzile din Alba Iulia. Aceștia sunt dețiuniți cu pedepse relativi mici, încadrați la regim deschis.

De foarte multe ori aceștia participă la munci fizice pentru care sunt plătiți și beneficiază de reduceri ale pedepsei. Sunt prezenți atât la lucrări (săpături) în zona de infrastructură, sau pe șantiere arheologice, unde sapă până la stratul de vestigii.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Filarmonica de Stat din Cluj, la un pas de „casă nouă”. Când se va face mutarea

Publicat

filarmonica concert 2.jpg






Mutarea Filarmonicii de Stat Cluj-Napoca în incinta Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” este în continuare o opțiune, însă decizia finală depinde de stabilirea unui contract pe termen lung și de clarificarea costurilor reale de funcționare.

Estimarea inițială pentru mutare se ridică la aproximativ 20.000 de euro, însă conducerea instituției subliniază că suma nu este definitivă. Clădirea gazdă se află...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Nicolae Stanciu a revenit în teren la Genoa, dar a ratat un penalty în fața celor de la AC Milan

Publicat

video: nicolae stanciu a revenit în teren la genoa, dar

Nicolae Stanciu a ratat un penalty în min. 90+9 și, totodată, șansa de a aduce victoria echipei Genoa în meciul cu AC Milan, încheiat la egalitate, 1-1, pe San Siro, joi seara, în etapa a 19-a a primei ligi italiene de fotbal.

Fotbalistul originar din Alba, care nu mai jucase din 3 decembrie (Cupa Italiei) și în Serie A din 29 septembrie, a fost introdus pe teren în min. 83.

El a șutat peste poartă la penalty-ul acordat pentru faultul comis de Davide Bartesaghi la Mikael Egill...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic îngreunat în zona Vințu de Jos, din cauza viscolului. Intervin drumarii și polițiștii

Publicat

trafic îngreunat în zona vințu de jos, din cauza viscolului.

Trafic îngreunat în zona Vințu de Jos, din cauza viscolului. Inspectoratul de Poliție Județean Alba informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, traficul rutier pe drumul județean DJ 107 C, se desfășoară pe un singur sens de circulație.

Restricția a fost impusă ca urmare a depunerilor de zăpadă pe partea carosabilă, provocate de viscol, care au îngreunat circulația autovehiculelor.

La fața locului intervin reprezentanții Secției de Drumuri Naționale,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe