Connect with us

ACTUALITATE

Un portret pierdut şi 25 de scrisori nepublicate ale lui Dickens vor fi expuse pentru prima dată, la Londra

Publicat

dickens

Un portret pierdut al scriitorului Charles Dickens şi 25 din scrisorile sale nepublicate vor fi expuse pentru prima dată, la Londra, după ce au fost achiziţionate de la un colecţionar privat, relatează vineri Reuters.

Muzeul Charles Dickens din Londra a cumpărat o colecţie imensă de obiecte care i-au aparţinut romancierului din epoca victoriană, inclusiv un portret realizat în cretă şi pastel de Samuel Laurence.

O litografie a portretului există deja, însă s-a crezut că originalul a fost pierdut. Muzeul a afirmat că lucrarea datează probabil din anul 1837.

Printre peste 300 de obiecte achiziţionate se numără 144 de scrisori, ce oferă o imagine asupra vieţii autorului prin intermediul prozei sale celebre.

O scrisoare din 1857 descrie felul în care celebrul scriitor s-a rătăcit în timpul unei plimbări alături de un prieten al său, romancierul Wilkie Collins, care şi-a scrântit o gleznă după ce, pentru parcurgerea traseului, "a fost necesară o gimnastică uimitoare".

Colecția a costat peste 2 milioane de dolari

Colecţia, cumpărată în Statele Unite pentru 1,8 milioane de lire sterline (2,3 milioane de dolari), include, de asemenea, un extras scris de mână din "David Copperfield", desene originale ale ilustratorului George Cruikshank, bijuterii, cărţi şi un instrument de scris din aur, ce poate fi folosit ca stilou şi creion.

"Acesta este o adevărată comoară - un moment cu adevărat unic pentru muzeu", a declarat Cindy Sughrue, directorul Muzeului Charles Dickens.

"La 150 de ani de la moartea lui Dickens, este minunat să poţi aduce o colecţie atât de bogată şi importantă la muzeul care a fost prima casă a familiei sale", a mai spus ea.

Obiectele vor fi catalogate în muzeu - amenajat într-o casă din cartierul londonez Bloomsbury, în care familia scriitorului Dickens s-a mutat în 1837 - înainte de a fi prezentate într-o expoziţie care va rămâne deschisă în următorii doi ani. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe