EVENIMENT
Un român a salvat de la înec un alt român, în Bulgaria. Este EROUL care, în tipul liber, a fost de trei ori în locul potrivit, la momentul potrivit
Nicolae Căplănuși, de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung, pare să fie mereu omul potrivit să salveze oameni, aflându-se mereu la momentul și timpul potrivit. Asta o dovedește ultima întâmplare petrecută recent, când acesta a salvat viața unui bărbat, care a fost la un pas să îți piardă viața.
Iată întâmplarea povestită de colegii lui Nicolae Căplănuși de la ISU Argeș:
”Vineri după-amiaza în Bulgaria, mai exact în stațiunea Albena, un bărbat român aflat în concediu, a fost pe punctul de a-și pierde viața în piscina hotelului unde era cazat.
Întâmplarea a făcut ca plutonierul adjutant Căplănuși Nicolae, de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung, să fie prin preajmă și să observe scena în care bărbatul se zbătea în apa adâncă. Nu a ezitat nici o clipă, a sărit îmbrăcat și l-a scos pe bărbat în grabă din apă.
Începuse să se invinețească și nu respira, salvatorul i-a aplicat manevrele învățate la cursul de prim ajutor, iar bărbatul a început să elimine apa din plămâni și să tragă aer puternic dintr-o dată.
Omul a fost salvat!” scrie ISU Argeș pe pagina de Facebook.

”Nu este prima viață salvată, printre multe altele mai putem menționa două cazuri: în 2011 a mai salvat o persoană care se înecase cu o bucată de carne, iar anul acesta se afla în trafic când o autocamionetă a luat foc, acesta s-a asigurat că participanții la trafic nu vor fi victimele unei posibile explozii.
Bucuria pe care a trăit-o colegul nostru... Este imposibil de descris...
Acesta ne-a mărturisit că de fiecare dată și-a făcut doar datoria, însă nu se afla la serviciu, a dat dovadă de spirit civic și pentru asta oricine merită apreciat.
Am putea spune că a avut noroc, căci a fost omul potrivit la locul potrivit, dar norocul a fost de partea celora pe care i-a salvat.
Suntem onorați că face parte din echipa ISU Argeș și deși nu este superman, este unul dintre eroii zilelor noastre.
P. S. Colegul nostru este bărbatul în tricou roz, alături de managerul hotelului.” au încheiat postarea cei de la ISU Argeș”.
EVENIMENT
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…
Editura Crime...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate
În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 - 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 305 verificări...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis
Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring, județul Alba, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.
Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau...
Citește mai mult pe Alba24.ro
