EVENIMENT
Un șofer a fost GRAV rănit, după impactul violent dintre un autoturism și un tractor

Un grav accident rutier s-a produs, sâmbătă, în jurul orei 07.40, pe DN 6, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș. În urma evenimentului rutier, o persoană a fost grav rănită.
Potrivit IPJ Caraș-Severin, din primele verificări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 40 de ani din Turnu Ruieni conducea un autoturism, pe DC 12, din direcția Caransebeș către Zlagna, nu a respectat semnificația indicatorului Stop, pătrunzând pe DN 6, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din autotractor și semiremorcă, condus de un cetățean turc.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism parcat în afara părții carosabile, pe acostament, pe sensul de mers Lugoj-Orsova, în care nu se afla nicio persoană.
Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
Proiect pentru tinerii care vor să își gestioneze mai bine emoțiile cu ajutorul teatrului, la Biblioteca Județeană din Alba Iulia

Laborator de C’ArteTeatru la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: Luna octombrie vine cu un nou atelier de teatru la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, instituție subordonată și finanțată de Consiliului Județean Alba.
Activitatea va avea loc în 7 octombrie 2025, la sala de lectură a bibliotecii județene și abordează de această dată „Poveștile cu rime”.
Tinerii participanți vor începe activitatea la ora 15:00 cu exerciții de încălzire vocală…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sărbătoarea Încoronării, evenimentul cultural central al lunii octombrie, la Alba Iulia. PROGRAM

Sărbătoarea Încoronării, evenimentul cultural central al lunii octombrie la Alba Iulia: La 103 ani de la momentul sacru al Încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, Centrul Cultural Palatul Principilor împreună cu Primăria Municipiului Alba Iulia anunță că au pregătit o întreagă serie de evenimente, care nu doar să marcheze momentul, ci să-l facă, la rândul lui, memorabil.
De la lansări de carte până la un adevărat regal de sunet, totul completat de un set-up…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
5 octombrie, proclamarea locală a canonizării Preotului Mucenic Ilarion Felea, un sfânt cu rădăcini teologice la Cluj

Biserica Ortodoxă Română trăiește un moment de mare sărbătoare: proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, una dintre marile personalități ale teologiei românești din secolul XX, profesor, predicator și mărturisitor al credinței în temnițele comuniste.
Duminică, 5 octombrie, de la ora 8:30, se va citi Acatistul Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea la Catedrala Arhiepiscopală…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
5 octombrie: Ziua Mondială a Profesorului și Ziua Educației. Data la care onorăm oamenii care modelează viitorul

5 octombrie – Ziua Mondială a Profesorului: În fiecare an, la această dată, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorului, un moment dedicat recunoașterii rolului esențial pe care îl au cadrele didactice în formarea copiilor, tinerilor și, în fond, a societății de mâine.
Instituită în anul 1994 de UNESCO, această zi amintește de semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii privind statutul cadrelor didactice, un document…
Citește mai mult pe Alba24.ro