EVENIMENT
Un șofer cu alcool ”la bord” a produs un accident pe o stradă din Craiova. Ce alcoolemie avea bărbatul
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, în noaptea de luni spre marți pe strada Sfinții Apostoli din municipiul Craiova, județul Dolj. Un șofer băut a pierdut controlul mașinii și a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată.
Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de luni spre marți, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Sfinții Apostoli, la intersecția cu strada Spania, din Craiova a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Sopot, pe strada Sfinții Apostoli, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în zona respectivă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform sursei citate, în urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
EVENIMENT
Amenzi de peste 1,3 milioane de lei și 55 de muncitori „la negru” depistați de ITM pe șantierele din Cluj
În perioada martie–decembrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a desfășurat o amplă campanie de control în domeniul construcțiilor, parte a Programului de acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2025, verificând modul în care angajatorii respectă legislația privind contractele individuale de muncă și normele minime de securitate și sănătate în muncă. Rezultatele au scos la iveală nereguli grave,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Protest al studenților la Cluj. „Bursele înapoi, jos austeritatea”. Mulți se confruntă cu dificultăți financiare
Sudenții clujeni sunt din nou în stradă să ceară bursele înapoi. Foarte mulți tineri care studiază la Cluj au mari dificultăți financiare după ce busrele s-au micșorat, iar unii nu le mai primesc.
Tinerii nu sunt de acord cu austeritatea în educație și cer demisia ministrului Daniel David, clujean și el.
Marș până la Prefectura Cluj
Studenții au început protestul la în fața Facultății de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Caz de lepră, confirmat la Cluj-Napoca și alte trei suspiciuni. Toate la femei din Asia, angajate ca maseuze la un SPA
Ministerul Sănătății a confirmat astăzi un caz de lepră (boala Hansen) la Cluj-Napoca. Alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică.
Toate cele patru persoane sunt femei, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din oraș. Autoritățile sanitare au luat măsuri de urgență pentru limitarea oricărui risc. Ultimul caz de lepră în România s-a înregistrat în 1981.
Cazuri…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca scoate la concurs 45 de posturi pentru noul Cămin pentru Vârstnici „Sfântul Vasile cel Mare”
Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM), deschide o amplă campanie de recrutare pentru 45 de posturi necesare funcționării viitorului Cămin pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare”.
Perioada de depunere a dosarelor este 8–19 decembrie, iar toate detaliile despre condițiile de participare sunt disponibile online.
Concurs pentru ocuparea a 45 de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




