EVENIMENT
Un șofer român a murit într-un tragic accident rutier în Germania. Bărbatul a ars de viu, după ce TIR-ul a luat foc pe autostradă
Un cumplit accident rutier în urma căruia un șofer român și-a pierdut viața s-a produs marți, 18 august, pe o autostradă din Germania. Autoritațile germane investighează tragicul accident, produs la doar trei ore după ce același TIR a fost oprit de poliția germană și s-a constatat că șoferul se afla într-o avansată stare de ebrietate. Șoferului i s-a reținut permisul de conducere.
Potrivit autorităților germane, pe autostrada A4, un TIR s-ar fi apropiat prea mult de partea dreptă a segmentului de drum pe care se circula, a lovit balustrada și s-a răsturnat. În urma impactului, cabina TIR-ului a luat foc, iar șoferul a murit ars de viu.
Cu doar trei ore înaintea producerii accidentului, polițiștii au fost anunțați că șoferul TIR-ului ar fi în stare de ebrietate. Șoferul, un român în vârstă de 56 de ani, avea o alcoolemie în aerul expirat de 2,6 la mie. Astfel, polițiștii i-au reținut permisul și i s-a interzis să își contiunuie drumul.
Conform sursei citate, se efectuează cercetări pentru a se stabili dacă bărbatul care a murit este cel care a fost prins de polițiști cu alcoolemie.
sursa: emergency-report.de
EVENIMENT
Tișe, dezlănțuit contra lui Bolojan: Nu mă mai simt solidar cu măsurile de neînțeles, incoerente și de nesuportat de populație
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că întâlnirile convocate la București de premierul Ilie Bolojan, cum a fost cea cu Asociația Comunelor, sunt ”inutile” câtă vreme acesta a luat deciziile înainte și apoi cheamă oamenii ca pe niște “misogini și l….ii”, cum spunea de curând ”o liberală de frunte a țării”.
”Dl. Bolojan încearcă să ne demonstreze că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu grevă generală. Tăierile salariale propuse de Guvern ar afecta peste 216.000 de angajați
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” avertizează că vor declanșa grevă generală dacă Guvernul va menține reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale din sistemul public de sănătate. Sindicaliștii susțin că măsura ar afecta sporurile și indemnizațiile a peste 216.000 de lucrători din spitale, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă.
Vicepreședinta Federației „Solidaritatea Sanitară”, Anca Ciora, a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: O firmă care a împrăștiat asfalt frezat pe o stradă neasfaltată din Aiud, amendată de Poliția Locală
Serviciul Poliția Locală Aiud a sancționat contravențial miercuri cu suma de 2.000 lei o societate comercială pentru efectuarea unor lucrări de intervenție pe o stradă din municipiu, fără a deține autorizație și fără acordul primăriei.
Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, lucrările nu au fost executate la solicitarea sau cu aprobarea instituției.
„Societatea în cauză a utilizat material rămas de la o altă lucrare și a intervenit din proprie inițiativă pe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Turda începe anul cu o veste excelentă pentru zeci de familii care așteaptă o șansă la un cămin stabil. Municipalitatea a finalizat un nou ansamblu de locuințe sociale, iar în perioada următoare vor fi repartizate 72 de apartamente moderne, construite pe strada Intrarea Negru Vodă.
Proiectul, recepționat la finalul anului trecut, reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în domeniul locuirii...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
