Connect with us

ACTUALITATE

Un spital din România va avea centru de excelență în domeniul dermatologiei: aparat unic de depistare a cancerului

Publicat

Spitalul de Boli Infecţioase din Galați va avea un centru de excelenţă în domeniul dermatologiei în urma unor investiții ale autorităților locale. Cu fonduri europene și de la bugetul județean au fost cumpărate aparate unice în țară și rare în întreaga lume.

Potrivit autorităţilor judeţene, spitalul din Galați are singurul aparat din ţară de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele.

Valoarea acestui aparat medical ultraperformant este de 1.329.999 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean.

„În Europa sunt doar cinci astfel de echipamente medicale. Dispozitivul analizează în profunzime pielea pentru depistarea cancerului, realizează biopsii virtuale, non-invazive, ceea ce scuteşte pacienţii de o incizie chirurgicală, stabileşte un diagnostic precis în cazul bolilor de piele autoimune sau inflamatorii şi permite monitorizarea eficienţei medicamentelor la nivel pielii”, a explicat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Acesta nu este singurul aparat de ultimă generaţie pentru diagnosticarea cancerului care este cumpărat pentru spitalul din Galaţi. Tot în premieră naţională, autorităţile achiziționează un sistem de tomografie optică coerentă.

De asemenea, la Spitalul de Boli Infecţioase a ajuns un dermoscan total body, pentru monitorizarea afecţiunilor dermatologice, iar pe listă este și un dermatoscop wireless cu bază de date.

„La Spitalul de Boli Infecțioase au fost achiziționate echipamente medicale moderne, unice în spitalele din regiune, pentru tratarea afecţiunilor dermatologice. Unele dispozitive sunt printre cele mai performante din ţară. Astfel, am reuşit să creăm la Galaţi una dintre cele mai moderne secţii de dermatologie din România. Lucrăm deja pentru a deschide la Spitalul de Boli Infecţioase un centru de excelenţă în domeniul dermatologiei, pentru a putea realiza ample programe de cercetare în domeniu”, a anunțat Biroul de Presă al Consiliului Județean Galați.

Anul acesta, Galaţiul va fi gazda concursului național de obținere a titulaturii de medic primar în domeniul dermatologiei, la care vor fi folosite şi unele dintre echipamentele achiziţionate.

Secţia de dermatologie se află într-un spaţiu modern, într-un corp nou de clădire construit la Spitalul de Boli Infecţioase din Galați.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe