Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Un spital modular pentru pacienţii cu coronavirus va fi construit, în 4 săptămâni, de Asociația ”Dăruiește Viață”

Publicat

Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" a anunţat că începe construirea unui spital modular pentru pacienţii cu coronavirus, care va fi amplasat în curtea Spitalului Elias Bucureşti, în baza acordului dat de conducerea unităţii medicale. Acesta va  fi finalizat în patru săptămâni, iar dotarea şi funcţionarea lui vor fi în sarcina Spitalului Elias şi a Ministerului Sănătăţii, informează asociaţia, prin intermediul unui comunicat de presă transmis joi.

De asemenea, "Dăruieşte Viaţă" face apel la companii şi la donatorii din ţară şi din străinătate să se alăture proiectului.

"Situaţia din sistemul medical românesc, aflat la limita avariei, modul de evoluţie şi de manifestare a bolii, precum şi experienţa altor state arată că România are nevoie să crească urgent numărul de paturi pentru a putea trata bolnavii de COVID-19. Felul în care au procedat şi alte ţări, precum China, Spania, Franţa, SUA, ne arată că ridicarea de spitale modulare poate să compenseze capacităţile reduse ale sistemului medical românesc, în condiţiile în care COVID-19 înseamnă multiplicare exponenţială şi nevoia de a trata mulţi pacienţi, în acelaşi timp, pe o perioadă lungă de timp. Soluţia pe care o propune 'Dăruieşte Viaţă' este construcţia unui spital modular, pentru care a dezvoltat deja planul, împreună cu partenerii Tesseract, IMSAT şi Linde", se menţionează în comunicat.

Oana Gheorghiu, fondator al asociaţiei, a precizat că spitalul urmează să găzduiască aproximativ 50 de paturi pentru cazurile grave.

"România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia şi Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate şi incapabile să-şi protejeze pacienţii din cauza infecţiilor şi lipsei de aparatură medicală. Este esenţial ca acest timp să fie folosit pentru a acţiona în sensul în care au nevoie pacienţii şi medicii", a precizat şi Carmen Uscatu, fondator "Dăruieşte Viaţă".

Organizaţia a transmis o propunere în acest sens şi prim-ministrului Ludovic Orban, în data de 25 martie, în speranţa că modelul va fi replicat şi în Moldova şi Transilvania.

"'Dăruieşte Viaţă' aşteaptă răspunsul din partea Executivului şi speră că acesta va fi pozitiv, având în vedere că pune la dispoziţia statului român atât proiectul realizat de specialişti, cât şi expertiza sa şi o parte din materiale", se arată în comunicat.

Până în prezent, asociaţia a trimis echipamente de protecţie şi echipamente şi aparatură medicală (inclusiv trei ventilatoare mecanice invazive) către 16 unităţi spitaliceşti din ţară din Timişoara, Craiova, Bucureşti, Petroşani, Braşov, Fălticeni. AGERPRES

Metodele prin care se poate dona către asociație sunt:

Pentru companii: contract de sponsorizare ce poate fi completat online – www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza
Pentru persoane fizice:
SMS cu textul IMPREUNA la 8826 pentru o donație unică de 2 euro (doar pe teritoriul României)
• Cu cardul, online, pe site-ul asociației – www.daruiesteviata.ro/covid-19
• Făcându-și propria campanie de fundraising pe site-ul asociației – www.daruiesteviata.ro/campanii
• Prin transfer bancar, în conturile asociației
IBAN LEI: RO08 INGB 0000 9999 0317 5286, Banca: ING Bank, sucursalaBucurești
IBAN EURO: RO68 INGB 0000 9999 0471 5148, Banca: ING Bank, sucursalaBucurești, SWIFT: INGBROU

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atenție, șoferi. Acțiune în sistem releu pe DN15 a polițiștilor rutieri din Cluj, Bacău, Neamț, Harghita și Mureș

Publicat

releu e1770923105836.jpg






Polițiștii rutieri din județul Cluj, alături de cei din Bacău, Neamț, Harghita și Mureș vor acționa, duminică, în sistem releu pe DN15 pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în interval cu cel mai ridicat risc cel între orele 13:00 – 17:00.

Potrivit IPJ Cluj, în anul 2025, pe DN15 s-au produs 188 de accidente rutiere, soldate cu 280 de victime, iar 12 persoane...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Idei de cadouri pentru Ziua Îndrăgostiților. Cu ce să îți surprinzi persoana iubită pe 14 februarie, de Valentine's Day

Publicat

cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri

Idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților. Valentine's Day este momentul perfect pentru a-ți surprinde persoana iubită, indiferent că este vorba despre cadouri materiale, experiențe sau mici atenții.

Cu siguranță iubirea nu trebuie arătată doar prin intermediul cadourilor, însă cui nu îi place să primească o surpriză? Așadar, mai jos aveți o listă cu diferite idei de cadouri pentru partenera sau partenerul de viață.

Vezi și Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Publicat

centura cluj.jpg






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.

”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră

Publicat

conceptul „school street” ar putea fi implementat la cugir. străzile

„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală. 

„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.

Nu este o măsură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe