EVENIMENT
Un tânăr a murit în Bihor, după ce zidul casei s-a prăbușit peste el, în timp ce-și renova locuința
Un tânăr în vârstă de 34 de ani și-a pierdut viața într-un sat din Bihor, după ce un zid al locuinței s-a prăbușit peste el. Tragedia s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi.
Potrivit ISU Bihor, joi, în jurul orei 00.30, o persoană a sunat la 112 și a solicitat intervenția echipajelor specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” în localitatea Spinuș. A relatat că un bărbat era prins sub un perete care s-a prăbușit peste acesta în timp ce efectua lucrări de renovare la propria locuință.
Citește și Adolescent de 16 ani, în stare gravă, după ce zidul unei case s-a prăbușit peste el, în Dorohoi – Botoșani
Pentru salvarea victimei au fost mobilizate de urgență echipajele Gărzii de de Pompieri Sălard cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2 și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii militari au ridicat peretele, au evacuat bărbatul și au început manevrele de resuscitare, având în vedere că acesta se afla în stop cardio-respirator. Din nefericire, nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia.
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
