EVENIMENT
Un tânăr de 19 ani a căzut de la etajul 1 al unui internat din Craiova
Un tânăr de 19 ani aflat în internatul unei școli din Craiova a căzut de la etajul 1. Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri.
Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 07/08 martie 2023, ora 03.15, polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, la camera de gardă a fost adus un tânăr de 19 ani care ar fi căzut de la etaj.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că tânărul, în timp ce se afla în internatul unei unități de învățământ, din municipiul Craiova, ar fi escaladat pervazul geamului de la etajul 1, căzând de la o înălțime de aproximativ 5 metri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
EVENIMENT
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți - așa cum este și februarie 2026 - și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de semnificații, tradiții și sărbători vechi, în care iarna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ziua a doua la Transylvania Open WTA250. Încep primele partide din tabloul principal și acces gratuit pentru spectatori
Transylvania Open WTA250 continuă duminică cu o zi plină de tenis de calitate la BT Arena.
Ziua a doua a turneului aduce pe cele două terenuri meciuri decisive din calificări, primele confruntări de pe tabloul principal de simplu, dar și partide din proba de dublu.
Programul zilei de duminică
Programul de duminică debutează la ora 11:00, pe Terenul Central, cu meciuri din calificări. Capul de serie numărul 3,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare pentru dispozitivele Android, de la Bitdefender: Pericol, din cauza unui nou virus care fură date bancare
Alertă pe Android: Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare.
Hugging Face este o platformă de găzduire online open-source, folosită de obicei pentru a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație
După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
