EVENIMENT
Un tânăr de 19 ani din județul Olt, reţinut pentru pornografie infantilă
Un tânăr de 19 ani din judeţul Olt a fost reţinut de procurorii DIICOT Craiova, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.
Potrivit DIICOT şi IGPR, acesta este acuzat că a determinat o minoră să producă şi să îi transmită, prin intermediul unei aplicaţii de comunicare la distanţă, mai multe materiale video, care o înfăţişau în ipostaze sexuale explicite, iar ulterior a stocat materialele cu caracter pornografic şi le-a distribuit către diferite persoane.
Tânărul a fost reţinut după o percheziţie domiciliară, în urma căreia anchetatorii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un telefon mobil şi un hard disk. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Rezultate EXTRAORDINARE ale sportivilor veterani din Alba, la Campionatul Național de atletism în sală Masters. Medaliile obținute
Sportivii veterani din Alba au obținut rezultate notabile la competițiile desfășurate în cadrul Campionatului național de atletism în sală Masters.
Concursul, destinat veteranilor, s-a desfășurat în perioada 7-8 februarie, la București.
Județul Alba a fost reprezentat de 8 atleți, care au avut o evoluție foarte bună.
Medalii câștigate de sportivi veterani din Alba:
CSM Unirea Alba Iulia
Ilie Cioca - cat. M80; 800 m - locul 1 - 3’27”77 - RN; 1500 m - locul 1 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alertă într-o piață. Telefonul care monitoriza un bărbat cercetat pentru violență domestică, furat de un tânăr
Polițiștii hunedoreni au reținut un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat telefonul mobil utilizat pentru monitorizarea electronică a unei persoane aflate sub supraveghere, implicată într-un caz de violență domestică.
Incidentul a avut loc într-o piață din municipiul Hunedoara.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, dispeceratul de monitorizare electronică a semnalat, duminică...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în Alba, 9-15 februarie: mai frig, apoi se încălzește. Vor fi câteva ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea în Alba, în săptămâna 9-15 februarie: vor fi variații mari de temperatură în următoarea perioadă. Sunt anunțate și câteva zile cu ploi sau chiar ninsori.
Temperaturile scad luni și marți și vor fi din nou minime negative. Însă de la jumătatea săptămânii se încălzește iar.
Maximele vor varia între 4-5 grade (marți) și 10-11 grade (joi, vineri și sâmbătă). Duminică temperaturile scad la 6-7 grade.
La munte, vor fi între -1 grad și 4 grade, cu minime...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6. Impact între un camion și un microbuz de marfă
Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6, în Caraș-Severin. Accidentul s-a produs duminică, între localitățile Cornea și Domașnea, între un camion și un microbuz de marfă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe DN 6 s-a produs după ce șoferul camionului a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu microbuzul de marfă.
În urma coliziunii, au murit șoferul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
